Vas pentru elvețieni, construit la Galați

Data publicării:
vas galati 1

Nava Mamola Reliance a fost lansată la apă, sub privirile a sute de spectatori.

„Mi s-a părut foarte frumos. Şi emoţionant”, a spus unul dintre participanții la eveniment.

Nava a fost construită la Galaţi, special pentru a opera în apele din Vestul Africii. Cu ea se va asigura transportul diverselor mărfuri şi a echipajelor la platformele de foraj marin şi cele de exploatare a hidrocarburilor marine.

Este a noua navă de acest gen lansată de Şantierul Naval Damen numai în acest an, iar toate au fost comandante de companii din Norvegia şi Elveţia.

Acest tip de navă e foarte bine primit în piaţă, am început cu un client norvegian, am continuat cu unul din Elveția şi sunt sigur că vom ajunge la o serie de nave destul de mare pentru Galati”, a spus directorul Resurse Umane Galați, Florin Spătaru. 

În total, numai în acest an, Şantierul Naval din Galaţi a lansat la apă 23 de nave. În aceste condiţii, acesta a devenit unul dintre cei mai mari şi mai importanţi angajatori din judeţ. Iar prin intermediul lui, mai multe firme private au fost readuse pe linia de plutire.

„Şantierul execută absolut lucrările de corp, de tubulatură, de mecanică iar restul de lucrări în ceea ce priveşte electrica, amenajările, vopsitoria şi activităţi conexe cum ar fi curăţenia sunt executate cu firme subcontractoare”, a spus directorul de producție, Victor Dobrea. „Fiecare navă lansată înseamnă un fond de lucru pentru firma noastră”, a spus reprezentantul firmei de vopsitorie, Vica Dobre.

Şantierul Naval Damen Galați a mai angajat la începutul acestei luni alţi 90 de tineri, iar pentru 2015 instituţia are deja cu 50% mai multe comenzi, comparativ cu anul acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinica Simion a răbufnit. Soția lui George Simion nu a mai putut să tacă, nimeni nu se aștepta la o așa...
Digi FM
Reacția lui Dan Negru când a văzut prețul cireșelor din piețe: „Ciocolata Dubai e pentru săraci”
Pro FM
Câți bani de buzunar primește fiica de 16 ani a Andreei Bănică: "Nu e ca și cum i s-ar opri 'cisterna', dar e...
Film Now
Sofia Vergara, apariție spectaculoasă la Cannes alături de un bărbat misterios. Cine este Douglas Chabbott?
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe...
Newsweek
Aproape 500.000 de pensii vor fi recalculate în iunie. Care pensionari iau 500 de lei în plus?
Digi FM
Fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică, despre Nicuşor Dan: „Amabil şi prietenos, ager la...
Digi World
Câtă apă ar trebui să bem zilnic? Specialiștii spun că depinde de mai mulți factori
Digi Animal World
Un aligator fără cap, găsit plutind într-un canal din Florida. Imaginile i-au terifiat pe locuitori
Film Now
Michelle Williams a locuit o perioadă cu Ryan Gosling când au filmat „Blue Valentine”: A fost îngrozitor
UTV
Jennifer Lopez, apariție îndrăzneață și incident vestimentar pe covorul roșu
OSZAR »