Al doilea deces de Flurona în România. Medicii atrag atenția că secțiile de ATI funcționează la capacitate maximă

Data publicării:
mana unui pacient aflat pe patul de spital
Foto cu caracter ilustrativ: GettyImages

A murit cel de-al doilea român care era bolnav atât de COVID, cât și de gripă. Este vorba de o pacientă de 65 de ani, internată la Timișoara cu multiple comorbidități. În paralel, în spitale sunt instituite noi reguli, program redus pentru vizite și protecție în plus pentru personal. Medicii atrag atenția că secțiile de terapie intensivă funcționează din nou la capacitate maximă.

Femeia în vârstă de 65 de ani din județul Mehedinți a venit la Timișoara pentru a se îngriji de probleme mai vechi de sănătate. La câteva zile, pacienta a fost confirmată cu dublă infectare.

Femeia fusese internată pentru hemodializă la Spitalul Municipal din Timișoara. La doar 3 zile după externare aceasta a fost adusă cu ambulanța în stare gravă, cu insuficiență respiratorie. Acela a fost momentul în care medicii au descoperit că aceasta este pozitivă la inclusiv la SARS-CoV-2, dar și la gripă.

Daniel Malița - manager spital Timișoara: Ea s-a întors după două zile în urgențe cu o stare alterată, cu afectare pulmonară destul de severă pe ambii lobi pulmonari la testul CT, iar pe tesul PCR multiplex a ieșit pozitivă și la Covid și la virusul Influenza, ulerior internată pe ATI Covid în spitalul nostru, din păcate în cursul acestei dimineți a decedat. Din păcate această combinație de Flurona i-a pus capac.

Cornelia Bubatu - purtător de cuvânt DSP Timiș: Pacienta nu era vaccinată antigripal și nici împotriva variantei Omicron.

Este al doilea deces de săptămâna aceasta, din cauza Flurona, după ce în urmă cu trei zile o femeie de 74 de ani a murit, la Iași. Medicii sunt în alertă pentru că secțiile de terapie intensivă funcționează la capacitate maximă, la fel ca în timpul pandemiei.

Cristian Oancea - manager Spitalul V. Babeș Timișoara: Gripa, în acest moment, ca și număr de infectări, este deasupra SARS-CoV-2. Din 90 - 95 de paturi alocate special pentru infecțiile respiratorii, 80 de paturi sunt ocupate de gripa, SARS-CoV-2 și de infecții respiratorii altele decât acestea două.

Cele mai multe cazuri de gripă au fost confirmate în București, Brașov și Iași, spune raportul Institutului de Sănătate Publică.

-Suntem puțin așa bulversați de toată situația asta. Nu știm ce să credem. Nu găsești antivirale, nu găsești medicamente de bază.

-Lucrez la spital și purtăm măști, protecție, spălat pe mâini cât mai des și în rest evitat comunitățile, evitat aglomerația și cam așa. Nu știu, sper că trecem cu bine și de perioada asta.

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut la nivel național cu aproape 40% în doar o săptămână.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »