Guvernul face numiri cu dedicaţie în companiile de stat

Data publicării:
numiri politice

Ioana Maria Petrescu, consilierul premierului pe probleme de evaziune, urmează să reprezinte statul în Adunarea Generală a Acţionarilor din Electrocentrale Grup.Evident, nu gratis: va primi 680 de euro pentru fiecare participare la şedinţele AGA, adică un sfert din salariul şefului companiei. Cadru didactic la Universitatea Maryland din Statele Unite, aceasta deţine un doctorat şi un masterat în economie la Universitatea Harvard şi este licenţiată în economie şi matematică la Colegiul Wellesley.

Şi Geanina Cristina Puşcaşu, actual consilier de stat în Guvern, va ajunge într-o companie din energie. Este vorba despre Nuclearelectrica, unde va încasa aproape 1.400 de euro pe şedinţă, ca reprezentant în AGA. Fostă asistentă la Bruxelles a europarlamentarului Daciana Sârbu, aceasta a fost unul dintre cei mai generoşi sponsori ai PSD în 2011, cu o donaţie de 8.000 de euro.

Pe lângă apropiaţi ai partidelor, pe lista beneficiarilor ordonanţei Guvernului se află şi persoane fără nicio specializare.

La CNADNR, de exemplu, printre membrii AGA figurează şi un autor de manuale de desen. Doina Marian, fost consilier pentru Relaţia cu Parlamentul, va fi remunerată cu 568 de euro pentru fiecare şedinţă. Surprinzătoare este şi calitatea de membru al CA al Metrorex a unui secretar de stat de la Justiţie. Ovidiu Puţura, propulsat de PNL, câştigă aproape 900 de euro pentru participarea la şedinţele companiei care administrează metroul. Acum câteva luni, toţi ar fi primit doar 47 de lei pentru o şedinţă, adică 1% din salariul plafonat al directorului. Însă ordonanţa aprobată în august de Executiv a mărit de 25 de ori sumele încasate de cei care ocupă astfel de posturi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este interzis să faci în Grecia ca turist. Amenzile sunt uriaşe, gesturile par banale pentru români
Digi FM
Cine este și cu ce se ocupă Monica Ganea, soția lui Ionel Ganea. Este cu 11 ani mai tânără decât fostul...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Modalitatea inedită prin care Jackie Chan a învățat engleză. La primele lui filme la Hollywood nu înțelegea...
Adevarul
Secretele „Țării Căpșunilor” din România comunistă. Povestea satului care aproviziona Europa cu căpșuni
Newsweek
Dieta la pensie care combate reumatismul. Ce să mănânce pensionarii ca să reducă inflamația
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Arnold Schwarzenegger, despre scena pe care ar șterge-o definitiv din carieră: „Era ridicolă, dar a fost un...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”
OSZAR »