Video Extremiștii, nou scandal în Parlament. Turcan: Nu cedez intimidărilor, nu mă impresionați

Data actualizării: Data publicării:
raluca turcan se cearta cu extremistii in parlament
Foto: Captură Digi24

Scandal cu strigăte în Parlament. Mai mulți membri ai partidelor extremiste s-au dus peste președintele de ședință, Raluca Turcan, și i-au solicitat să prelungească ordinea de zi. Problema? Voiau un vot de respingere pentru un proiect de lege prin care delfinii sunt considerați ființe non-umane.

Vicepreşedinta Camerei Deputaţilor Raluca Turcan (PNL) a avut, luni, în plen, un schimb de replici cu mai mulţi deputaţi de la AUR şi S.O.S. România, pe care i-a acuzat de agresivitate verbală, după ce aceştia i-au spus că nu respectă regulamentul Camerei.

Discuţia a pornit de la propunerea liderului deputaţilor AUR, Mihai Adrian Enache, de prelungire a programului de lucru.

„Nu înţelegem de unde atâta lene pe deputaţi şi senatori, pierdem timpul cu legi care nu mai au aplicabilitate. De exemplu, propunerea legislativă privind recunoaşterea delfinilor ca persoane non umane. Vă solicit prelungirea programului de lucru până la respingerea acestui proiect”, a spus Enache.

Raluca Turcan, care a condus şedinţa, că spus că ordinea de zi se supune la vot când se termină programul.

Mai mulţi parlamentari ai AUR şi S.O.S. au venit la prezidiu şi i-au cerut pe un ton ridicat să supună la vor propunerea şi să respecte regulamentul.

„Ordinea de zi se supune la vot când se termină programul. Nu mă las intimidată cu atâţia domni în faţă. Suntem în timpul programului, mergeţi la loc. Nu ţipaţi, că nu mă intimidaţi, deja aţi depăşit orice limită de agresivitate verbală. Vă rog să mergeţi în bănci. În calitate de preşedinte de şedinţă, nu cedez intimidărilor dumneavoastră, să vină aici toţi bărbaţii din grupurile extremiste. Să mergeţi la loc”, le-a spus Turcan.

Ea a adăugat că şi în Parlament există reguli care trebuie respectate.

„Nu mă impresionaţi. Nu mă impresionează agresivitatea bărbaţilor extremişti din ţara asta. Aţi adus România în pragul unor tensiuni prin această atitudine. Nu mă impresionaţi, sunteţi agresivi, este un atac la adresa preşedintelui de şedinţă. O să chem chestorii să facă ordine. Este ruşinos cu dumneavoastră, extremismul nu este o soluţie în nicio ţară”.

Liderul deputaţilor S.O.S. România, Dumitru Coarnă, i-a transmis acesteia de la microfon: „Vreau să vă întreb simplu: Aţi găsit Coiful dacic? Spuneţi: da sau nu”.

„Intervenţia dumneavoastră nu este la ordinea de zi, ar fi trebuit să vă tai microfonul”, a replicat Turcan.

Deputatul AUR George Simion a afirmat că nu doreşte decât să se respecte regulamentul, potrivit Agepres.

„Dumneavoastră, cu o facultate făcută la Sankt Petersburg, vorbiţi de extremism! Vreau doar să se respecte regulamentul Camerei Deputaţilor. (...) Lansaţi acuzaţii la extremişti care nu vă fac cinste, doamnă preşedinte. Este prima dată când prezidaţi şi nu ştiţi regulamentul. Lăsaţi bancurile cu extremiştii, că vă spun şi eu despre Traian Băsescu, pe care l-aţi slujit, şi despre Theodor Stolojan”, a spus Simion.

În replică, Raluca Turcan a arătat că a terminat Academia de Ştiinţe Economice de la Bucureşti printre primii, cu 9,54, şi a luat bacalaureatul cu 10. „Nu-mi daţi dumneavoastră lecţii privind educaţia”, a adăugat ea.

„Şi încă ceva, domnilor: imaginaţi-vă că un asemenea comportament ar trebui să fie suportat de soţiile dumneavoastră, de prietenele dumneavoastră şi atunci o să vă daţi seama în ce direcţie merge România cu extremismul care câştigă tot mai multă putere”, a continuat Raluca Turcan.

În finalul programului de lucru, preşedintele de şedinţă, Raluca Turcan, a supus la vot prelungirea programului, propunere care a fost respinsă cu 121 voturi „pentru” şi 128 „contra”. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări la examenul auto 2025. Viitorii șoferi ar putea susține noi teste practice. O veche probă ar putea...
Digi FM
Un american stabilit în România a fost uimit de ce a cumpărat cu doar 206 lei: „Nu-mi vine să cred!”...
Pro FM
Hailey Bieber, succes fulminant în afaceri. A intrat în clubul miliardarilor, în timp ce Justin se confruntă...
Film Now
Puștiul fenomen din „Adolescence” a crescut considerabil în ultimele luni. Owen Cooper l-a depășit deja la...
Adevarul
Ilie Bolojan a surprins cu un gest de normalitate în aeroportul Otopeni. El petrece week-end-ul în Oradea
Newsweek
Nicușor Dan, mesaj pentru rezerviști. Când cresc pensiile militare? CCR a amânat 2 luni motivarea
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
De ce actorul Morgan Freeman poartă mereu o mănușă pe mâna stângă
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”
OSZAR »