Directorul Poștei Române, propus ministru al Economiei

Data publicării:
alexandru petrescu min economiei

Alexandru Petrescu, propus de PSD ministru al Economiei, este în prezent director general al Poştei Române, a fost preşedinte al consiliului de administraţie al CFR Călători şi a activat în sectorul bancar în Marea Britanie, conform News.ro. Fostul președinte al PSD Diaspora, a preluat conducerea Poştei Române în iunie 2014.

alexandru petrescu min economiei

În mai 2015 a fost ales preşedinte al consiliului de administratie al CFR Călători, dar la sfârşitul anului a renunţat la funcţie.

Petrescu are dublă cetăţenie, română şi britanică, şi este 1susţinător activ al comunităţii de români din Regatul Unit şi Irlanda, potrivit datelor de pe site-ul propriu, www.alexpetrescu.com.

Petrescu este licenţiat în economie la Universitatea din Wales, fiind specializat în Business Administration.

În 2014 a fost membru în Asociaţia Română de Bună Administrare (ARBA).

În 2012 a fost preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare al Companiei Naţionale Poşta Română SA.

În 2011, Petrescu a fost vice-preşedinte al Raphaels Bank din Londra, una dintre cele mai vechi bănci independente din Marea Britanie, înfiinţată în 1787.

Din ianuarie 2010, a fost membru în board al MasterCard Customer Advisory Forum pentru promovarea şi sprijinirea la nivel guvernamental şi al autorităţilor de reglementare soluţiile financiare în România.

Petrescu a fost totodată consultant la Investment Banking pentru firme specializate în Servicii Financiare aferente Gryphon Investment Bank.

În anul 2006 a fost director pentru Europa de Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe.

În 2002 a fost director Business Development la Chequepoint Ltd, London UK.

Alexandru Petrescu a încasat în anul 2015 un bonus de performanţă în valoare de 135.418 lei brut.

Potrivit declaraţiei de avere pe anul 2015, semnată pe 14 iunie 2016, Alexandru Petrescu a obţinut în 2015 venituri de 329.548 lei (circa 74.000 euro), cu pîn creştere cu 240% faţă de 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci dacă președintele asociației refuză să-ți arate situația banilor
Digi FM
Ce i-a șoptit la ureche Mirabela Grădinaru lui Nicușor Dan, în timpul discursului. S-a asigurat că nu uită o...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Nicole Kidman, revenire spectaculoasă la Cannes după 8 ani. Ținuta îndrăzneață a actriței a furat toate...
Adevarul
Un bărbat a spart televizorul cu o bâtă, de nervi că George Simion a pierdut alegerile: „Băi, deci nu se...
Newsweek
Cine sunt decrețeii ce vor face pensia aproape imposibil de plătit? Născuți după legea lui Ceaușescu
Digi FM
Nicușor Dan, pozat cu fetița lui în drum spre școală, a doua zi după ce a devenit președinte. De mână la...
Digi World
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Edward Norton și soția sa au impresionat cu naturalețea lor, la Cannes. S-au căsătorit acum 13 ani, grație...
UTV
Bianca Censori, apariție topless în Mallorca. Localnicii, revoltați: „Este lipsă totală de respect”
OSZAR »