Dan Barna: PNRR va fi aprobat în septembrie. „Cred că la începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară”

Data actualizării: Data publicării:
dan barna aseaza telefonul pe masa in sedinta de guvern.
Vicepremierull Dan Barna. Foto: gov.ro

Vicepremierul Dan Barna a declarat marţi că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi aprobat de Comisia Europeană în septembrie, iar la începutul anului viitor vor veni primii bani în ţară.

„Lucrurile sunt exact aşa cum e normal să fie. Acum o săptămână, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, colegul meu Cristian Ghinea, a fost la Bruxelles, s-au clarificat marea parte a detaliilor şi pe partea de reformă, şi pe partea de investiţii. În septembrie vom avea aprobat programul şi cred că de la începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară pe proiectele aflate în desfăşurare”, a declarat Dan Barna marți la TVR 1, potrivit Agerpres.

Referitor la rectificarea bugetară, vicepremierul a menţionat că trei domenii - transporturi, sănătate şi dezvoltare - vor primi bani mai mulţi.

„În momentul de faţă, după mulţi ani de zile, România are un buget de investiţii mare, care este şi executat (...). La această rectificare, cu siguranţă pe zona de infrastructură va fi o rectificare pozitivă, adică vor mai fi nişte fonduri alocate pentru transporturi. Domeniile anunţate de altfel şi de către premier pentru care va exista rectificare cu siguranţă sunt: domeniul transporturi, domeniul sănătate şi domeniul dezvoltare. Sunt 3 ministere la care premierul a anunţat că vor fi alocate fonduri suplimentare la rectificare, tocmai ca dovadă explicită a faptului că investiţiile se şi întâmplă în România şi că acest guvern chiar le face. (...) Miza este ca această coaliţie şi această rectificare să asigure o stabilitate bugetară pentru perioada următoare”, a adăugat Dan Barna.

Potrivit acestuia, rectificarea va fi adoptată în Guvern în săptămâna 16-20 august.

„Săptămâna asta au fost deja discuţii ale ministerelor cu Ministerul Finanţelor, săptămâna următoare vom vedea o fotografie de ansamblu, cum ar putea să arate şi care va fi suma totală a rectificării şi în a doua parte a lunii august, undeva în 16-20 august, va fi adoptată în Guvern”, a mai precizat Barna.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine era Marius Cristian Coman, antrenorul secund de la CSM Oradea care a murit în accidentul autocarului de...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Dezvăluiri despre concertul susținut de Mariah Carey în Londra. Ce pretenții neașteptate a avut artista: „Ea...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei vor plăti contribuții la asigurări de sănătate
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Gestul făcut de un medic veterinar pentru 100 de pisici abandonate: „Nu le pot lăsa în urmă”
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills
OSZAR »