Cîţu, despre decontarea navetei elevilor: Banii sunt în buget, nu este o problemă. Mă voi asigura că la rectificare există cadrul legal

Data publicării:
Elevi care stau la coadă la casa de bilete pentru transport.
Elevi care stau la coadă la casa de bilete pentru transport. FOTO: Agerpres

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, că orice probleme privind finanţarea decontării navetei elevilor vor fi rezolvate odată cu rectificarea bugetară.

"Ordonanţa pe care noi am dat-o acum o lună şi ceva ar fi trebuit să corecteze problema şi la rectificare ar trebui să avem cadrul legal. Mă voi asigura că la rectificarea bugetară există cadrul legal ca cei de la Consiliul Judeţean să ofere gratuitatea şi apoi să deconteze de la buget aceste cheltuieli", a declarat Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă susținută joi la Constanța.

Premierul a adăugat că există resurse pentru acoperirea acestor cheltuieli.

"Există şi în acest moment navetă care este decontată de la buget, se pare că există o problemă de interpretare în ceea ce priveşte gratuitatea. Dar la navetă există, au fost alocate 100 de milioane de lei de la începutul anului, nu au fost cheltuiţi decât, cred, 10-11 milioane de lei, şcoala a fost online, dar ne asigurăm că şi partea aceasta o să fie alocată. Deci banii sunt în buget, nu este o problemă. Ca mod de lucru, eu aş vedea Consiliul Judeţean să plătească întâi factura şi apoi să fie decontată de la bugetul de stat", a precizat premierul.

Florin Cîţu a fost prezent, joi, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Constanţa, pentru a-şi prezenta moţiunea cu care candidează la funcţia de preşedinte al partidului. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă simbolul cu pătrate negre și albe cu cifrele 9 și 10? Semnul a împânzit Bucureștiul
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”
OSZAR »