Barna: Până nu văd votul ALDE la moţiune, nu cred că Tăriceanu e în Opoziţie

Data publicării:
dan-barna-usr-fb

Preşedintele USR, Dan Barna, susţine că ALDE va putea demonstra că este în Opoziţie cu ocazia votului pentru moţiunea de cenzură şi se întreabă ce înseamnă repoziţionarea formaţiunii lui Călin Popescu-Tăriceanu în condiţiile în care Teodor Meleşcanu, „încă membru ALDE”, conduce Senatul.

„Călin Popescu-Tăriceanu răspunde de pe holuri că nu vrea alegeri anticipate şi îşi aminteşte că avem un guvern în funcţie. Da, acel guvern Dăncilă din care a ieşit trântind uşa şi pe care pretinde că vrea să-l dea jos la moţiune. Lui Tăriceanu îi este foarte frică de alegătorii care i-au trimis partidul în subsolul clasamentului la europarlamentare din cauza complicităţii în rele cu PSD, mutilarea independenţei justiţiei şi slăbirea economiei româneşti. Eu până nu văd votul ALDE la moţiune, nu cred că Tăriceanu e în Opoziţie. Şi ce înseamnă asta că ALDE e în Opoziţie şi Teodor Meleşcanu, încă membru ALDE, conduce Senatul? Vom afla curând dacă ALDE şi Pro România chiar s-au supărat pe PSD sau îşi creează argumente pentru o nouă negociere de pe poziţii de forţă cu PSD”, a scris Barna, marţi, pe Facebook.

El a reiterat poziţia Alianţei USR PLUS în favoarea alegerilor anticipate.

„Am trimis Pactul pentru anticipate tuturor factorilor politici implicaţi şi aşteptăm răspunsuri responsabile, nu ca acesta primit de la deja fostul preşedinte al Senatului care trebuie să decidă unde vrea să fie, la Putere sau în Opoziţie”, a adăugat Barna.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că atât timp cât există un guvern în funcţie, nu se poate pune problema organizării de alegeri anticipate, proces care presupune o serie de "paşi constituţionali" care trebuie parcurşi.

„În momentul de faţă, atât timp cât este un guvern în funcţie, nu se poate pune problema alegerilor anticipate. Pentru alegerile anticipate este nevoie să se realizeze un mecanism care este prevăzut în Constituţie. Chiar dacă se face o înţelegere politică asupra necesităţii alegerilor anticipate, trebuie făcuţi nişte paşi constituţionali, altfel nu se poate. Probabil cei care fac aceste propuneri ar trebui să pună mâna întâi să citească Constituţia cu atenţie şi după aia să înţeleagă care este soluţia politică pe care o poţi aplica, având în vedere prevederile constituţionale. Constituţia este gândită astfel încât ar trebui să se evite crizele politice. (...) Altfel, politic vorbind, da, putem să discutăm de alegeri anticipate, numai după ce soluţiile politice care sunt la îndemână au fost epuizate. Noi suntem încă cu un guvern în funcţie, deci suntem într-o fază mult prea incipentă ca să putem discuta despre alegeri anticipate”, a afirmat Tăriceanu la Parlament.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ultimele cuvinte ale cosmonautului care a căzut din spațiu. Rusul Vladimir Komarov știa că...
Digi FM
Singurul supraviețuitor al avionului prăbușit în India, noi dezvăluiri șocante: „Două însoțitoare de bord au...
Pro FM
Ce a răspuns Dakota Johnson când a fost întrebată ce nu ar accepta niciodată într-o relație. Replica ei a...
Film Now
Motivul pentru care Orlando Bloom a apelat la un tratament de 10.000 de lire sterline. De ce este atât de...
Adevarul
Cei trei pași pentru a pune mâna pe putere într-un stat. „Rețeta Ceaușescu” visul împlinit al unui ucenic de...
Newsweek
Bolojan, 2 vești rele despre pensii: Cei care muncesc nu pot susține pensionarii. „Sunt inechități”
Digi FM
Un miliardar, prieten al prințului William, a murit la 53 de ani. Ar fi înghițit o albină în timp ce juca polo
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
Antonio Banderas, într-o imagine rară alături de Catherine Zeta Jones, la filmările Zorro. „Ești pur și...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »