Gorghiu: Nu e târziu ca Cioloş să întoarcă serviciile PNL

Data actualizării: Data publicării:
alina gorghiu facebook (2)

Senatorul de Timiş Alina Gorghiu a declarat, joi, că PNL a fost „cel mai loial partener” pentru Dacian Cioloş, atunci când acesta a ocupat postul de premier, şi că nu este târziu ca fostul şef al Executivului să devină un om politic implicat şi să întoarcă serviciile liberalilor.

Am un gust amar când vine vorba despre Dacian Cioloş. Partidul pe care l-am condus a fost, cred, cel mai loial partener al lui. PNL a fost singurul partid care l-a susținut în actul de guvernare pe care l-a făcut preţ de un an şi cred că dacă nu ar fi fost PNL în spatele domiei sale în momentele cheie, Dacian Cioloş nu ar fi performat deloc. I-ar fi fost imposibil să performeze cu un PSD pe care din păcate îl descoperă astăzi ca răul absolut, abia astăzi, la aproape un an de la alegeri. Poate a crezut prea mult în vorbele PSD înainte de alegeri. L-am avertizat şi public că el crede în poveşti vânătoreşti”, a spus Alina Gorghiu într-o conferință de presă la Timișoara, potrivit News.ro.

Senatorul de Timiş a făcut apel la coagularea dreptei în România, spunând că este „obligatoriu” ca acest lucru să se întâmple.

Este obligatorie coagularea dreptei în România, a tuturor forţelor care sunt pro reformă, împotriva PSD, şi nu e târziu ca Dacian Cioloş să devină un om politic implicat şi de ce să nu, să întoarcă serviciile PNL pe care acest partid i le-a făcut în actul de guvernare. Nu neapărat PNL, ci mai degrabă dreptei din România”, a mai spus Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că, personal, crede că Dacian Cioloş „poate să facă mult mai mult decât dă public în acest moment”.

Fostul premier Dacian Cioloş a scris, miercuri, pe Facebook, că anul trecut, când a spus că nu va candida, nu a crezut că, după alegeri democratice, va trăi din nou momentul în care cei care au câştigat se vor comporta „ca vătaful pe moşie”, dar că, totuşi, îndrăzneşte să creadă că „românii nu-şi vor lăsa demnitatea făcută pulberi pentru o mărire de salariu promisă dar care nici măcar nu e reală”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se face amiabila în 2025, dacă ai lovit mașina. Actele necesare și condițiile ce trebuie îndeplinite
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”
OSZAR »