Peste o sută de monede medievale au fost furate dintr-un sit arheologic. Doi tineri care încercau să le vândă, reţinuţi

Data publicării:
monede-medievale
Monede medievale furate de la un sit arheologic din Iași. Foto: Poliția Română

Peste 100 de monede medievale furate dintr-un sit arheologic din Iași în noiembrie au fost recuperate de polițiști. Oamenii legii au prins în flagant două persoane care voiau să vândă obiectele.

Potrivit IPJ Iași, polițiștii au prins marți în flagrant delict două persoane în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale.

Monede medievale furate de la un sit arheologic din Iași. Foto: Poliția Română
Monede medievale furate de la un sit arheologic din Iași. Foto: Poliția Română

În acest dosar, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare în oraşul Podu Iloaiei şi în judeţul Suceava.

În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile.

Din cercetări a rezultat faptul că monedele ar fi fost furate, la începutul lunii noiembrie 2021, dintr-un sit arheologic din municipiul Iaşi.

Un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Totodată, în cadrul dosarului penal sunt cercetate alte două persoane, încarcerate în penitenciar.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se împarte moștenirea între frați: reguli și excepții
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie
OSZAR »