Ministrul Mediului: Sunt mii de puncte roşii pe harta României unde deşeurile din construcţii sunt depozitate la întâmplare

Data publicării:
mircea fechet la digi24
Mircea Fechet, ministrul Mediului. Foto: Captură Digi24

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, miercuri, că sunt încă sute, mii de puncte roşii pe harta României, mai ales la marginea localităţilor, unde deşeurile din construcţii sunt depozitate la întâmplare, ceea ce înseamnă risipă, dar şi un impact major asupra mediului. Ministrul consideră că, pe lângă proceduri clare şi respectarea legii, este nevoie de educaţie pentru mediu.

”În România s-a construit şi s-a reconstruit foarte mult în ultimii ani, iar capacitatea de gestionare a deşeurilor nu a ţinut pasul cu volumul acestora, mai ales că presupune o infrastructură integrată, formată dintr-un colector autorizat de deşeuri din construcţii şi demolări, o staţie de sortare, o staţie de tratare minimală”, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Mediului.

Acesta anunţă că Ministerul Mediului sprijină administraţiile locale prin finanţarea, cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a centrelor de colectare prin aport voluntar (CAV-uri) destinate inclusiv colectării de deşeuri din construcţii şi demolări, care în scurt timp vor deveni funcţionale în întreaga ţară.

De asemenea, în cadrul Programului "Fabrici de reciclare", există proiecte aprobate pentru investiţii în tratarea acestui tip de deşeuri, iar investitorii vor avea din plin materie primă.

”Sunt încă sute, mii de puncte roşii pe harta României, mai ales la marginea localităţilor, unde deşeurile din construcţii sunt depozitate la întâmplare, astfel că o mare parte din materiale - beton, oţel, lemn, sticlă - ajung de prea multe ori la groapa de gunoi, în loc să fie refolosite sau reciclate. Asta înseamnă risipă, dar şi un impact major asupra mediului: emisii de dioxid de carbon, poluare a solului, consum inutil de resurse pentru a produce mereu materiale noi, în loc să valorificăm ceea ce avem deja”, a mai transmis ministrul Mediului.

Acesta consideră că ”avem nevoie de aplicarea fermă a legislaţiei existente şi de educaţie centrată pe schimbarea atitudinii faţă de natură, pentru ca românii să nu mai privească deşeurile din construcţii ca pe o problemă de eliminat, ci ca pe o resursă de activat”.

”Drumul de la risipă la resursă nu e simplu, e un traseu plin de provocări tehnice, legislative şi de mentalitate, dar e singurul care duce România într-o zonă sigură din punctul de vedere al echilibrului între dezvoltare şi natură”, a mai transmis ministrul.

Acesta a participat, miercuri, la Conferinţa "Construim Circularitatea în Construcţii – Soluţii Circulare în Construcţii şi Mediul Construit", organizată de Coaliţia pentru Economie Circulară (CERC).

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine răspunde dacă liftul din bloc se prăbușește? Tot ce trebuie să știi ca locatar
Digi FM
Ștefan Mandachi, acuzat de iubita lui: "M-a amenințat cu moartea". Episod șocant în fața fiicei lor de nici...
Pro FM
Chris Martin, la plimbare cu fiul prin NYC. Moses are 19 ani și e combinația perfectă dintre Gwyneth Paltrow...
Film Now
Monica Bellucci, cuceritoare și la 60 de ani. Actrița italiană, de mână cu iubitul ei, Tim Burton, la...
Adevarul
O diplomată româncă a fost bătută în Rusia, în apropierea hotelului unde era cazată. Oficialii europeni...
Newsweek
Contribuția de sănătate la pensie blochează discuțiile pentru noul guvern. Ce bani pierd pensionarii
Digi FM
Cum a pierdut Andreea Bălan 90.000 de euro și de ce a renunțat la recuperarea pagubei: "M-am supărat și am...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Eric Dane, adevărul despre diagnosticul SLA care i-a schimbat viața: „E posibil să fiu luat de lângă fetele...
UTV
Goliath, țestoasa de 135 de ani, a devenit tată pentru prima oară: miracolul de la Zoo Miami
OSZAR »