Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

Data actualizării: Data publicării:
sorina pintea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract. Ședința de judecată a durat aproximativ trei ore, iar acuzația oficială este de luare de mită în formă continuată.

Sorina Pintea a ajuns joi dimineață la București, după ce a fost prinsă în flagrant delict, vineri, de procurorii DNA în timp ce lua mită, în biroul său de la spitalul din Baia Mare. În ordonanța procurorilor se arăta că există probe potrivit cărora Sorina Pintea ar fi primit, printr-un intermediar, în perioada decembrie 2019-februarie 2020, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120 de mii de lei. Mita ar fi însemnat 7% din valoarea unui contract de achiziție publică pentru amenajarea unei săli de operații

Magistraţii au decis, sâmbătă seara, arestarea preventivă a Sorinei Pintea pentru 30 de zile. Decizia luată de Tribunalul București, care a admis cererea procurorilor, poate fi atacată în apel.

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, fusese reținută, sâmbătă dimineața, de procurorii anticorupție, ea fiind suspectată că a luat mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din județul Maramureș, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziție publică.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect <proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente>, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”, a anunțat, sâmbătă dimineața, DNA.

Sorina Pintea ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite. „În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, au arătat procurorii DNA.

Sorina Pintea a fost audiată vineri mai multe ore în Baia Mare și, ulterior, a fost dusă la sediul central al DNA, la București, în cursul dimineții de sâmbătă.

Citiți și: Referat DNA: Sorina Pintea a exclamat „Super-tare!”, după ce a aflat că a primit 120.000 de lei

 VIDEO. Mărturia fiului Sorinei Pintea despre mită. El menționează numele senatorului PSD Liviu Pop

Liviu Pop neagă acuzațiile aduse de fiul Sorinei Pintea. Ce legături are senatorul PSD cu denunțătorul din dosar

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
Cine este JJ, câștigătorul Eurovision 2025: „Visul meu a devenit realitate”. A treia victorie a Austriei la...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
De la reflex la risc. Cum îți distrugi ziua în primele 5 secunde: greșeala banală de dimineață care îți...
Newsweek
Care pensionari vor avea pensiile tăiate cu 3.000 lei după o nouă recalculare? Se știe ce au muncit
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »