Premieră în istoria Loteriei. Marele premiu nu a fost revendicat de câștigător

Data publicării:
TRAGEREA LOTO-AFP Mediafax Foto-ANDREAS SOLARO-10

Identitatea câștigătorului premiului de peste 420.000 de euro nu este cunoscută.

Angajații sucursalei Loto din Galați unde a fost vândut biletul câștigător spun însă că, din câte se pare, bărbatul ar fi pus biletul câștigător în buzunarul unei cămăși, pe care a băgat-o apoi în mașina de spălat, iar tichetul ar fi fost distrus total în urma spălării.

Angajații agenției Loto care au vândut biletul spun că niciodată în istoria Loteriei Române nu au mai întâlnit o situație în care un câștigător să nu-și revendice premiul.

Galaţi este oraşul aflat pe locul al doilea în topul câştigurilor la Loto din ţară, după Bucureşti.

De această dată, însă, câștigătorul este statul român.

Banii rămân până la finele anului în bugetul companiei Loteriei Române, urmând ca după închiderea exercițiilor financiare anuale să intre în repartiția profitului către Bugetul de Stat, conform legii”, a spus Andrei Alexandru Moțoc, directorul Sucursalei Zonale Galați a Loteriei Române.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinica Simion a răbufnit. Soția lui George Simion nu a mai putut să tacă, nimeni nu se aștepta la o așa...
Digi FM
Reacția lui Dan Negru când a văzut prețul cireșelor din piețe: „Ciocolata Dubai e pentru săraci”
Pro FM
Roxana Nemeș e însărcinată cu gemeni și a aflat și sexul copiilor: "Tot ce am visat și chiar mai mult"
Film Now
Iubirea se citește în privirile lor. Scarlett Johansson și soțul ei au cucerit Cannes-ul. „Ce cuplu minunat”
Adevarul
Un jurnalist britanic a petrecut noaptea alegerilor cu „populiștii învinși ai României”. Cum l-a perceput pe...
Newsweek
Când a fost dată prima pensie? Eram în topul mondial! Azi, sunt 1.000.000 pensii de 1.280 lei
Digi FM
Fost antrenor al echipei SUA la Olimpiada de Matematică, despre Nicuşor Dan: „Amabil şi prietenos, ager la...
Digi World
Câtă apă ar trebui să bem zilnic? Specialiștii spun că depinde de mai mulți factori
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Jason Momoa, atent cu Adria Arjona pe covorul roșu. Actorul nu se sfiește să-și arate sentimentele în public
UTV
Jennifer Lopez, apariție îndrăzneață și incident vestimentar pe covorul roșu
OSZAR »