Video Operațiunea Jupiter continuă: 224 de descinderi în dosare de corupție, contrabandă și criminalitate informatică

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2025-06-06 084754
IGPR anunţă 224 de percheziţii în cadrul operaţiunii Jupiter. Foto. Poliția Română

Operațiunea Jupiter, lansată săptămâna aceasta de Inspectoratul General al Poliției Române, continuă vineri cu a cincea zi de intervenții la nivel național. IGPR a anunțat că au loc 224 de percheziții domiciliare, desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

ACTUALIZARE 15.40 În județul Timiș, polițiștii și procurorii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, precum și două mandate de aducere. Totodată, au fost emise patru ordonanțe pentru ridicarea de documente de la patru locații diferite.

Acțiunea are loc într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2023 și până în prezent, o societate comercială care activează în domeniul foto-video a derulat activități comerciale pentru care a încasat sume de bani, fără a le evidenția integral în contabilitate sau în documentele legale. Această situație a reieșit în urma analizei tranzacțiilor financiare efectuate în cadrul anchetei.

ACTUALIZARE 15.35 Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, au efectuat vineri, 6 iunie, o percheziție domiciliară. Scopul a fost tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în fapte ilegale și protejarea comunității de astfel de activități.

Dosarul vizează infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2023–2024, un bărbat de 43 de ani din Strehaia, cu ajutorul unei femei de 38 de ani, tot din Strehaia, ar fi obținut ilegal certificate de încadrare în grad de handicap. Cei doi ar fi folosit documente medicale falsificate, obținând astfel aproximativ 35.000 de lei.

În urma percheziției, au fost ridicate probe relevante pentru caz. De asemenea, polițiștii au pus în aplicare două mandate de aducere. Cei doi suspecți au fost identificați și duși la sediul poliției pentru continuarea anchetei.

Acțiunea urmărește să documenteze întreaga activitate infracțională a celor vizați și să recupereze bunurile obținute ilegal sau deținute fără drept.

ACTUALIZARE 12.10 În cadrul operațiunii Jupiter, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au efectuat joi, 6 iunie 2025, opt percheziții domiciliare în Capitală, într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Ancheta a fost declanșată după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane, care ar fi achiziționat cutii cu alice pentru arme de tir sportiv cu aer comprimat – supuse autorizării – ar deține în mod ilegal arme ce folosesc această categorie de muniție.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes, printre care:

  • două arme de tip pistol, deținute ilegal;
  • 250 de proiectile tip alică.

Potrivit autorităților, la nivelul Capitalei, în cadrul operațiunii Jupiter, au fost indisponibilizate până acum 30 de arme deținute ilegal, peste 9.200 de bucăți de muniție și două arbalete. Aceste rezultate reflectă amploarea acțiunii desfășurate în București și angajamentul autorităților în combaterea infracțiunilor privind regimul armelor și munițiilor.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

Efectuarea percheziției domiciliare este o procedură prevăzută de Codul de procedură penală și are ca scop administrarea probelor necesare soluționării cauzei. Aceasta nu încalcă în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.

Citește și: Zeci de ștampile și sute de matrițe cu însemne oficiale, descoperite la suspecți de cămătărie și fals în Cluj. Trei bărbați, reținuți

Știrea inițială „Astăzi, 6 iunie, poliţiştii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 224 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, precizează IGPR într-un comunicat oficial.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Perchezițiile se desfășoară în dosare penale care vizează o gamă largă de infracțiuni, printre care: contrabandă, înșelăciune, dare și luare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, abuz de încredere, fals în acte, neglijență în serviciu, acces ilegal la sisteme informatice și operațiuni financiare frauduloase.

Citește și: Percheziții în șapte județe și în București, după o tâlhărie violentă: criptomonede transferate cu forța și bunuri furate

Autoritățile urmăresc prin aceste acțiuni să documenteze activitatea infracțională a suspecților, să recupereze prejudiciile și să indisponibilizeze bunurile obținute ilegal sau deținute fără drept.

„Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, mai transmite IGPR.

Operațiunea Jupiter este considerată una dintre cele mai ample acțiuni polițienești din ultimii ani, implicând sute de anchetatori și zeci de structuri teritoriale ale Poliției Române.

Citește și: Evaziune uriașă în domeniile petrolier și energetic în România. Câți bani pierde statul în fiecare an

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai rar și mai scump metal din lume, mai valoros decât aurul sau platina. Se extrage dintr-o singură țară...
Digi FM
Val de ironii pe TikTok, după ce opt polițiști au fost mobilizați pentru a captura un șarpe, în Piața...
Pro FM
Mariah Carey, umilită de Eminem! Rapperul a distrus prietenia dintre el și celebra artistă cu o singură...
Film Now
Sofia Vergara, topless la piscină: „Vara a sosit!”. Fanii au reacționat rapid: „Cum să ai 52 de ani și să...
Adevarul
Obiceiul numărul 1 la care nu trebuie să renunți dacă vrei mai multă energie. Lipsa lui afectează creierul și...
Newsweek
Care pensionari pierd 1.500 lei la pensie? Banii, recuperați de la Casa de Pensii doar în instanță
Digi FM
Dan Alexa, la 5 ani de la momentul în care Anamaria Prodan l-a lovit peste față: "Ai văzut, Macron? Am stofă...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
În 2001 a luat Oscarul și la trei zile după, rudele îi spuneau să se facă avocat. Benicio del Toro: "Actoria...
UTV
Raluka, copleșită de emoții după ce a cântat imnul României în fața a 45.000 de spectatori: „Nu mai știam cum...
OSZAR »