Ministrul Comunicaţiilor îi răspunde lui Victor Ponta: SEAP funcţionează

Data publicării:
marius bostan facebook

 

Joi, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a anunţat că SEAP nu va fi funcţional în perioada 26 mai - 15 iunie, din cauza unor disfuncţionalităţi de natură tehnică şi operaţională de la nivelul sistemului generate de schimbarea cadrului legislativ, după intrarea în vigoare a noilor legi privind achiziţiile publice.

Luni, fostul premier a acuzat într-o postare pe o reţea de socializare, că SEAP a fost blocat "din cauza exclusivă a incompetenţei Guvernului de tehnocraţi" şi a cerut depunerea unei moţiuni de cenzură "imediat după 15 iunie".

"Faptul că întreaga ţară e blocată dintr-o cauza clară de incompetenţă şi delăsare reprezintă o situaţie atât de gravă încât Parlamentul trebuie să o sancţioneze (prin moţiune de cenzură, dar şi o Comisie specială de anchetă)!", a scris Ponta.

În replică, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a organizat luni seară o conferinţă de presă special pentru a demonta acuzaţiile fostului premier.

"Este falsă ştirea că sistemul este blocat. Sistemul nu este blocat. (...) Sunt siderat de această ieşire, (...) o pun pe seama campaniei electorale şi a dorintei domnului Victor Viorel Ponta de a ieşi din conul de umbră", a spus Bostan, citat de news.ro.

Ministrul a acuzat fostul guvern că a întârziat transpunerea directivelor europene privind achiziţiilor publice, intrate în vigoare în 18 aprilie 2014.

După intrarea în vigoare a noului pachet de legi privind achiziţiile publice, este nevoie de aprobarea, în şedinţă de Guvern, a normelor de aplicare, astfel încât pachetul legislativ să fie complet.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Executivul are în plan să aprobe în şedinţa de marţi normele de aplicare a pachetului de legi privind achiziţiile publice, precizând că licitaţiile în curs sunt în derulare în baza vechii legislaţii.

"Singurul lucru care nu se întâmplă acum este faptul că noile licitaţii nu pot fi introduse în sistem pentru ca aşteptăm aceste norme, dar e o chestiune de zile. (...) Licitaţiile în curs sunt în derulare în baza vechii legislaţii, deci nu avem o întrerupere a procedurii propriu-zise. Dacă procedura de licitaţie a început deja, licitaţia se desfăşoară pe vechea legislaţie", afirma Suciu.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, în 19 mai, pachetul de legi privind achiziţiile publice, care include Legea privind achiziţiile publice, Legea privind achiziţiile sectoriale, Legea privind concesiunile de lucrări şi de servicii, care transpun trei directe europene, şi Legea privind remediile şi căile de atac în achiziţiile publice.

În 10 mai, Camera Deputaţilor a aprobat cele patru legi privind achiziţiile publice.

Pachetul legislativ include o nouă lege a achiziţiilor publice, care vizează reducerea costurilor achiziţiilor pe termen lung prin introducerea conceptului numit "value for money" în criteriile de atribuire. În acest fel, statul ţine cont de costul total pentru tot ciclul de viaţă al produsului  sau serviciului cumpărat.

Prin noua lege, autorităţile statului vor putea să cumpere direct, fără licitaţii, produse sau servicii cu o valoare fără TVA mai mică de 66.259 lei şi lucrări cu o valoare de cel mult 265.038 lei fără TVA.

Proiectul acestui pachetul legislativ a fost elaborat de Guvernul Ponta şi a fost trimis Parlamentului în octombrie 2015, iar în luna februarie pachetul a fost adoptat de Senat.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Kate! Toţi credeau că este bine, William e devastat. Şi-a anulat...
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
O diplomată româncă a fost bătută în Rusia, în apropierea hotelului unde era cazată. Oficialii europeni...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
„Elefantul fantomă”, filmat pentru prima dată după cinci ani în Senegal: „Ar putea fi ultimul”
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele
OSZAR »