CTP: Mulți dintre polițiștii și procurorii din România sunt pe dinăuntru niște monștri

Data actualizării: Data publicării:
Imagini în exclusivitate obţinute de Digi24 cu bărbatul de 47 de ani din Olanda suspectat că ar fi omorât-o pe fetiţa din Dâmboviţa.
Momentul în care olandezul suspectat de crimă părăsește România, pe 21 septembrie, de pe aeroportul Otopeni. Foto: Digi24

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre modul în care polițiștii și procurorii din România au gestionat cazurile șocante ale fetelor care au fost sechestrate și ucise în ultimele luni. „Mulți dintre polțiștii și procurorii din România sunt pe dinăuntru niște monștri, incapabili de remușcare”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Mulți, mult prea mulți, dintre cei care poartă această uniforma – polițiști - sau care sunt procurori în România sunt și oameni. Acestor inși, pur și simplu, nu le pasă de copii, de femei, de oamenii agresați. E foarte dur ce spun acum. Noi, oamenii obișnuiți din țara asta care nu purtăm uniformă, am fost șocați, tulburați adânc, nu ne revenim de zile întregi după ce am văzut aceste atrocități petrecute sub ochii noștri.

Dumneavoastră credeți că la fel se întâmplă cu domnii aceștia? Nu, nu-i interesează. Dacă pe ăia de la Iași i-ar fi interesat vreo secundă: Domnule, am avut aici un agresor sexual foarte periculos față de copii, datoria noastră e să facem toate informările cu putință, să stabilim contactele. Nu i-a interesat. De ce? Pentru că nu le pasă de copii.

Credeți că vreunul dintre ei a vărsat vreo lacrimă pentru Luiza, pentru Alexandra, pentru Adriana? La fel ca Dăncilă, principala lor preocupare nu este imaginea lor și prestigiul lor în fața cetățenilor, nu. Este poziția lor în aparatul polițienesc: când avansează, când le crește salariul, când ies la pensie mai devreme și cu pensie mai mare. Puțin le pasă de copii, de femeile, de cetățenii, de oamenii nevinovați care mor în această țară, incapabili de căință.

Aia de la Iași ar trebui în clipa de față să se dea cu capul de pereți: Cum am putut să fac asta? La fel și cei care l-au lăsat să treacă prin frontieră.

De ce era nevoie de 200 de polițiști care să-i spună că n-au dormit de două zile. Era nevoie de unul singur, un profesionist, acoperit, adevărat, polițist care de la aeroport îl fila ca pe un ins deosebit de periculos. Dacă te-ar fi preocupat soarta copiilor din țara asta, atunci îl filai și atunci când ăla apărea vizibil ca Zidul chinezesc de pe Lună, apărea în Gura Șuții, olandezul cu Volkswagenul plimbându-se încet pe străzi. Bineînțeles că putea acest polițist să împiedice grozăvia, să nu mai fie nevoie de 200 de alți hăndrălăi în uniforma care să o caute și apoi să se laude că au găsit-o moartă înainte să o mănânce animalele de pe câmp, că ăsta e meritul lor.”

Editor web: Cristina Tudor 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia minimă nu mai este fixă: cât primești dacă ai lucrat între 10 și 14 ani
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...
OSZAR »