EUROPOL: „Aderarea la Schengen aduce o serie de provocări”. Avantajele și dezavantajele libertății de mișcare depline a românilor

Data publicării:
Foto: Getty Images/ Sean Gallup

Aderarea la Schengen aduce o serie de provocări din punct de vedere politic pentru România trebuie să le abordeze politic, a declarat joi, pentru Agerpres preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Europeni (EUROPOL), Cosmin Andreica.

„Aderarea la Schengen aduce o serie de provocări pe care România trebuie să le abordeze, din punct de vedere al oamenilor politici. Provocările aduc în dezbatere o serie de elemente infracţionale care pot apărea odată cu dispariţia controalelor la frontieră", a declarat liderul sindicatului poliţiştilor.

El crede că provocările țării rămân în continuare traficul de persoane și contrabanda:

„Pe zona de trafic de persoane, unde România este pe primul loc în topuri, va fi mult mai uşor pentru traficanţi. Cât priveşte contrabanda cu ţigări, dacă până în momentul de faţă aveam un control riguros, acum un şofer de microbuz va putea merge cu duba încărcată cu ţigări, de exemplu, din Sighetu Marmaţiei până în primul cartier din Paris.”, explică Andreica.

În plus, el susține că, deși există structuri de informaţii, surse, medii infracţionale penetrate, ele nu garantează că vor fi identificați posibilii infractori care ar putea să profite de lipsa controlului la frontieră, a adăugat președintele EUROPOL.

În acelaşi timp, el crede că România a demonstrat că, din punct de vedere tehnic, a îndeplinit condiţiile de aderare la UE, menţionate în tratat.

„Însă, avem judeţe de graniţă unde după ora 22:00 nu sunt poliţişti rutieri planificaţi în serviciu. Asta înseamnă că oricând, oricine, poate tranzita fără niciun fel de problemă cu produse accizabile, cu materiale explozive ş.a.m.d. Sigur, acestea sunt dezavantajele", a mai spus liderul sindical.

Andreica a mai afirmat că avantajele aderării la spaţiul Schengen sunt de natură economică, prin eliminarea „cozilor kilometrice de tiruri din vamă".

Preşedintele sindicatului a cerut Guvernului României şi Ministerul Afacerilor Interne „garanţii clare că pot acoperi aceste vulnerabilităţi din perspectiva libertăţii de trecere a frontierei".

Miniştrii de Interne din ţările UE, reuniţi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis joi, 12 decembrie, să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat postat de Consiliul Uniunii Europene.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
O româncă a rămas fără 50.000 de lei, în urma unei fraude de tip „spoofing”. Cum funcționează noua metodă de...
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »