Propunere. Toate școlile din Capitală vor fi închise în 31 mai 2019

Data actualizării: Data publicării:
tineri strada bucuresti shutterstock_1070947766
Foto: Shutterstock

Cursurile din toate şcolile din Capitală vor fi suspendate vinerea viitoare, în 31 mai 2019. Este prima zi în care Suvernul Pontif vine în vizită oficială în București. O parte din aceste instituţii o să fie închise, parţial, şi joi, pentru ca organizatorii să-şi ia măsurile necesare de siguranţă pe traseul înaltului prelat. 

Toate școlile și grădinițele din Capitală vor avea, vineri, 31 mai, cursurile suspendate cu prilejul vizitei Papei în București, iar în cursul zilei de joi, doar o parte din unitățile de învățământ își vor închide porție. Decizia a fost luată în cadrul în cadrul comandamentului întrunit la Primăria Capitalei.

Soluția a venit de la Poliția Capitalei, primarul Gabriela Firea declarând că salută această propunere. „La summitul de la Sibiu s-au închis școlile în tot orașul, timp de o săptămână și a fost o decizie foarte bună. (...) Cine spune că școlile trebuie închise parțial, nu știe care este intensitatea acestui eveniment”, a declarat Gabriela Firea.

La rândul său, Ioana Neacșu, inspector general, a anunțat că vor fi demarate procedurile necesare. „Ținând cont de recomandările Poliției, vă propunem ca pentru data de vineri să suspendăm cursurile în toate școlile din București, iar joi să fie suspendate parțial. Vom demara procedurile pentru suspendarea cursurilor total pentru data de vineri”, a anunțat Ioana Neacșu.

Şefa IŞMB propune suspendarea cursurilor în cele 420 de unităţi de învăţământ de stat din Capitală, vinerea viitoare, în contextul vizitei Papei Francisc la Bucureşti. Potrivit acesteia, joia viitoare ar putea fi luate „măsuri diferenţiate” în şcolile din Capitală. Concret, ea propune pentru joi suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ de pe traseul de deplasare a Papei şi din imediata proximitate a acestuia, iar pentru şcolile care nu sunt legate geografic de traseul Papei decizia să rămână la nivelul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, cu aprobarea inspectorului şcolar general. 

„Poliția Capitalei va participa cu 2.000 de polițiști la vizita Papei. Suntem total pregătiți pentru această misiune”, a declarat Ciprian Miron, șeful Poliției Capitalei.

Papa Francisc va face o vizită istorică în România între 31 mai și 2 iunie. Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, și se desfășoară sub genericul "Să mergem împreună!".

(surse: Digi24, Mediafax, Agerpres)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
Drogații și persoanele fără adăpost au pus stăpânire pe cel mai mare aeroport din Spania. Pericol pentru...
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie pentru anii când ai avut concediu de creștere a copilului? Un exemplu
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Meryl Streep și Martin Short, sărut pasional pe platourile de filmare. Cei doi se întâlnesc de „mai bine de...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »