Daniel David, precizări despre modificările Evaluării Naționale: Nu înseamnă că vei avea testul şi disciplina

Data actualizării: Data publicării:
Hands of a child studying
FOTO: Getty Images

Ministrul Educaţiei face clarificări cu privire a modificările pe care le susţine pentru Evaluarea Naţională, examen pe care îl consideră „limitat”. „Nu înseamnă că vei avea testul şi disciplina, că în momentul ala am complicat lucrurile”, spune Daniel David.

„Vă rog să vă uitaţi la modelul din Franţa şi din Italia! Poţi să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul şi disciplina, că în momentul ala am complicat lucrurile. Dacă se poate în alte ţări, cred că se poate şi în România. (...) Pentru mine e o problemă majoră. Examenul naţional în clasa a opta îl consider limitat prin cele două discipline şi îl consider foarte restrictiv prin faptul că este evaluare punctuală care grevează parcursul educaţional al copiilor”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

Ministrul a subliniat că nu ţine ca schimbările să fie implementate de anul viitor, dar spune că „la un moment dat” examenul va trebui schimbat.

Luni, la prezentarea raportului său privind starea educaţiei, ministrul Daniel David a afirmat că îşi doreşte schimbarea modului în care este organizată Evaluarea Naţională pe care o susţin absolvenşii claselor a opta.

„Eu consider Evaluările Naţionale că nu sunt comprehensive, nu sunt suficient de informative. Nu poţi să spui, pe de-o parte, că tu vrei să promovezi cele opt competenţe-cheie, iar Evaluările Naţionale tu ce faci, focalizezi pe două: Matematica şi Limba şi literatura română. Întrebarea e: cu celelalte competenţe-cheie ce facem, ele nu au nevoie de nişte evaluări standardizate ca să ştim, le-au asimilat copiii, nu le-au asimilat, cum se compară o şcoală cu altă şcoală, să ştim cum se comportă profesorii, sunt buni în a transfera acele competenţe? Şi atunci cred că corect este să evaluăm toate competenţele-cheie”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Daniel David.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât te costă să-ți construiești o casă din cărămidă în 2025. Prețurile la roșu și la cheie, materiale și...
Digi FM
Dan Alexa, la 5 ani de la momentul în care Anamaria Prodan l-a lovit peste față: "Ai văzut, Macron? Am stofă...
Pro FM
Val de reacții după ce Inna și-a etalat silueta într-un costum de baie provocator: „Era și așa destul de cald...
Film Now
Sofia Vergara, topless la piscină: „Vara a sosit!”. Fanii au reacționat rapid: „Cum să ai 52 de ani și să...
Adevarul
Adevărul surprinzător despre leguminoasele la conservă. Experți: Superaliment ignorat sau capcană nutrițională
Newsweek
A început încărcarea pensiei pe card. Ce bănci au virat banii? La ce oră primesc ceilalți pensionari
Digi FM
Ion Iliescu ar putea avea cancer la plămâni: „Este un ghinion teribil să faci așa ceva după o viață fără...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Pescar din Germania, față în față cu un „pește vampir” rar: „Arăta ca un extraterestru”
Film Now
În 2001 a luat Oscarul și la trei zile după, rudele îi spuneau să se facă avocat. Benicio del Toro: "Actoria...
UTV
Raluka, copleșită de emoții după ce a cântat imnul României în fața a 45.000 de spectatori: „Nu mai știam cum...
OSZAR »