Exclusiv Daniel David, despre impozitarea veniturilor din meditații: Hai să le facem legal și să evităm conflictele de interese

Data actualizării: Data publicării:
daniel david
Daniel David, ministrul Educației / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Daniel David, ministrul Educației, a declarat la emisiunea Studio Politic, de la Digi24, că lucrează la un „diagnostic” al întregului sistem de Educație și de Cercetare pentru că „sunt foarte multe lucruri care trebuie organizate” și a făcut precizări despre salariile profesorilor și impozitarea veniturilor din meditații. 

„Vă dau un exemplu avem o reformă în zona învățământului superior și zona cercetării în care în a în acest moment ai actori diferiți, ai institute naționale, institutele academiei, universități, centre de cercetare din mediu privat, care de foarte multe ori nu cooperează unele cu altele, se suprapun, se cheltuiesc resurse prin această suprapunere. Suntem în faza în care le vom evalua, iar după aceea vom structura această arie astfel încât să nu apară această cheltuire de resurse și competiție în sens prost și să apară o colaborare care să ducă la dezvoltare cumulativă în zona preuniversitară. Vreau să punem în dezbatere publică și să asumăm planurile cadru pentru liceu. Acolo suntem rău în urmă, ca să spun așa. Iarăși, acest lucru în prima fază se poate face fără a cere un buget mult, mult mai mare”, a spus ministrul Educației la Digi24.

Daniel David a mai spus referitor la bugetul Ministerului Educației că se așteaptă „să fie ușor mai mare față de anul trecut”.

„După această primă etapă, lucrez la un diagnostic al întregului sistem și de educație și de cercetare pentru a știi ce funcționează bine și de ce. Iar acel diagnostic va sta la baza a ceea ce eu văd ca a doua parte a mandatului când sper să ne așezăm politic și sper ca pe la mijlocul anului și aspectele financiare să funcționeze mai bine”, a precizat ministrul Educației.

Despre salariile profesorilor Daniel David spune că „ ar trebui să gândim o serie de indicatori de performanță astfel încât în funcție de performanțele pe care le ai, cei care au performanțe mai mari la clasă să poată să câștige mai mult. Să apară și această diferențiere”.

Ministrul Educației a făcut precizări și despre banii din meditații: „În opinia mea este că dacă sunt vizibili, înseamnă că meditațiile se fac legal și este în regulă. Eu doar asta am spus. Meditațiile nu trebuie făcute pe ascuns, adică nu trebuie făcute într-o manieră în care nu pot fi fiscalizate și în același timp trebuie să avem grijă să evităm conflictul de interes, dar nu sunt pentru a le interzice”, a precizat Daniel David.

„Meditațiile fac parte din diverse, nu sunt un fenomen numai la noi în țară, există și în celelalte țări, doar hai să le facem legal și să evităm conflictele de interese”, a subliniat ministrul.

În privința „României educate”, Daniel David a spus că încă există loc pentru a dezvolta educația în România și nu numai educația, educația și știința.

„Asta încercăm să facem și în politicile de la minister. Dar să nu uităm că educația se face și în familie și se face și după ce ai ieșit din școală”, a mai spus Daniel David la Digi24.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie
OSZAR »