Bacalaureat 2013 la Ploieşti: Din 209 olimpici, doar 104 au promovat în sesiunea specială

Data publicării:
olimpici

La Ploieşti, un olimpic din doi a picat sesiunea specială de Bacalaureat organizată joi pentru elevii cu performanţe în domeniul sportului sau al ştiinţei. Mai exact, 104 olimpici din totalul de 209 au reuşit să obţină notă de trecere la examenul organizat la Ploieşti. Jumătate dintre cei picaţi sunt sportivi care s-au poticnit la proba scrisă de Limba şi Literatura română.

Cristina Enache este din Focşani şi face parte din lotul naţional de handbal. Ea este printre absolvenţii de liceu care au susţinut joi examenul bacalaureatul într-o sesiune specială, organizată pentru liceenii cu performanţe deosebite. Spune că a avut emoţii, deşi a învăţat destul de mult. A trecut cu bine proba, cu o notă mai mică decât spera însă.

Au avut însă parte de eşec majoritatea elevilor sportivi. Gheorghe Gavrilă, campion la canoe, nu a reuşit să treacă de proba scrisă la Limba şi Literatura română, aşa că va fi nevoit să susţină un nou examen.

Pentru alţi olimpici, în domenii ştiinţifice de această dată, emoţiile aproape că au lipsit. Ei au tras pentru o notă mare care să le asigure un loc bun la facultate. Unul dintre ei ar putea ajunge la Cambridge.

Vineri sunt publicate rezultatele contestaţiilor, iar verdictele rămân finale. La sesiunea specială de Bacalaureat pentru olimpici de anul trecut, promovabilitatea a fost de 34,20%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aparatul din sufragerie care îți dublează factura la curent. Consumă mai mult decât aerul condiționat, nu...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”
OSZAR »