Rotaract Oradea organizează un bal aniversar, cu strângere de fonduri

Data publicării:
scris cu lumina

Rotaract este un program sponsorizat de clubul Rotary pentru tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani. Denumirea de Rotaract derivă de la sintagma Rotary în acţiune şi este unul dintre cele mai semnificative dintre programele Rotary.

Majoritatea activităţilor Rotaract au loc la nivel de club local ai cărui membri se întâlnesc saptămânal în aceeaşi zi şi în aceeaşi locaţie. Pe parcursul acestor întâlniri sunt dezvoltate proiecte şi acţiuni caritabile, sunt dezbătute teme de actualitate, sunt invitaţi specialişti din diverse domenii sau organizate vizite la alte cluburi Rotaract. 

În România, Rotaract este prezent din anul 2002, iar clubul din Oradea este unul dintre primele din ţară, fiind fondat în anul 2003. Beneficiari ai acțiunilor Rotaract Club Oradea au fost Centrul Temporar pentru copii „Cuore", Casa Curcubeu, Fundația Comunia, Centrul de zi „Iedera" pentru tineri şi adulţi, Asociația Smiles - Centrul Comunitar Gepiu ori Administrația Social Comunitară Oradea.

Cauza caritabilă susţinută în cadrul Balului Aniversar

Reabilitarea Şcolii Generale „Ioan Slavici" din Oradea, instituţie de învaţământ gimnazială cu peste 500 de elevi provenind din categorii sociale diverse. Fondurile strânse în urma evenimentului vor viza înlocuirea mobilierului, dotarea cabinetului medical, renovarea sălii de sport, schimbarea sistemului de încălzire cu lemne.

PROGRAM
BAL ANIVERSAR ROTARACT CLUB ORADEA
10 ANI DE ACTIVITATE
2003-2013

19:00 - 20:00 - Primire invitaţi
20:00 - 20:05 - IMN Rotary
20:05 - 20:10 - Anamaria Georgescu - deschidere şi prezentarea evenimentului
20:10 - 20:15 - Cristian Seidler - primul preşedinte Rotaract Club Oradea
20:15 - 20:50 - Prezentare Rotaract Club Oradea - Adrian Felea, actual preşedinte
- Raport activitate 10 ani Rotaract Club Oradea
- Invitată: Mariana Bejan - Centrul de zi „Iedera"
20:50 - 21:10 - Moment artistic Feeling Dance Club - atmosfera anilor '20
21:10 - 21:20 - Moment muzical Anamaria Georgescu
21:20 - 21:40 - Acordarea Diplomelor de excelenţă Rotaract Club Oradea
- Primăria Oradea - Mircea Mălan, viceprimar
- Rotary Oradea - Ioan Lezeu
- Rotary Baile Felix - Gabriel Uram
- Interact Oradea - Adrian Todoca
- Zucchetti România - Anca Dodescu
21:40 - 22:00 - Prezentare cauzei caritabile - strângerea de fonduri în vederea reabilitării Şcolii Generale „Ioan Slavici" din Oradea - Laviniu Domocoş, din partea Rotaract Club Oradea, coordonator de proiect
22:00 - 22:15 - Prezentare premii tombola şi sponsori
22:15 - 22:30 - Prezentare modă Colecţia „Lunatico" by Rozalia Bot, încălţămintea modelelor pusă la dispoziţie de Benvenuti România.
22:30 - 23:00 - Eduard & Bianca spectacol Evadare in Magie
23:00 - 23:30 - LICITAŢIE
23:30 - 00:00 - Dj Coxxo - muzica dans pe ring
00:15 - 00:30 - Moment muzical Anamaria Georgescu
00:30 - 01:00 - Extragerea câştigătorilor la Tombolă
01:00 - 05:00 - Petrecere

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai ieftină staţiune de pe litoralul românesc. Sunt preţuri chiar şi cu 50% mai mici decât în Mamaia
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Nick Carter, imaginea care a stârnit îngrijorare printre fani: „Pare bolnav, sper că nu e nimic grav!” Cum...
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Reînarmarea poate aduce prosperitate României. Expert: „Cândva am aplicat cu succes asta”
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Andreea Bălan, în costum de baie roșu și sandale cu toc, pe marginea piscinei. Distracție în prima vacanță a...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău când stai pe scaun opt ore pe zi. Ce poți face: soluții simple care contează
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Will Smith regretă că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills
OSZAR »