Fântânile publice din Bihor, pericol de îmbolnăvire

Data publicării:
izvoare 240914

Fântâna din centrul comunei Ceica atrage zilnic sute de persoane care vin aici după apă. Asta chiar dacă un afiş îi avertizează că apa nu este potabilă.

"Această discuţie privind fântâna a ajuns şi în consiliul local, la propunerea oamenilor, ceea ce a dus la concluzia că această fântână nu se poate închide pentru că ar fi o problemă pentru noi", susţine Florin Corb, primarul comunei Ceica.

Medicii spun că pericolul este cât se poate de real. Analizele de laborator indică pentru amoniacul conţinut în acestă apă o concentraţie de 9,6 miligrame pe litru, în condiţiile in care o valoare normală ar fi de 0,6 miligrame.

"- Din '91 este făcută fântâna, nu a murit nimeni de ea de apa aceasta.
- Dar analize actuale nu au ieşit bine!
- Din Oradea până la Ceica şi de la Ceica până la Beiuş toţi vin cu 20 de damigene şi duc apă, nu moare nici unul."

"Îi rugăm să ţină cont de recomandările specialiştilor, de atenţionarea afişată, care se conformează unor cerinţe a directivelor europene a apei potabile", susţine Lăcrimioara Moca, chimist în cadrul DSP Bihor.

"Aş sublinia impactul negativ asupra sănătăţii copilului mic şi sugarului. Este categoric interzisă utilizarea de către copii a acestor ape, pentru că se poate ajunge la boala albastră", atrage atenţia dr. Zoia Bitea, directorul adjunct al DSP Bihor.

Consumul îndelungat de apă care conţine amoniac sau arsen sau nitriţi sau nitraţi duce la apariţia sau poate duce la apariţia unor îmbolnăviri cronice a organelor interne ficat, rinichi, intestin ori stomac, avertizează medicii.

Zeci de astfel de fântâni publice din Bihor sunt privite ca adevărate izvoare de sănătate, însă, în realitate, nu sunt potabile.

"La arsen concentraţia maxim admisă este 10 micrograme la un litru şi avem situaţii cu depăşiri de până la 8 ori", spune Lăcrimioara Moca.

Depăşiri importante ale valorile admise s-au înregistrat anul acesta la sursele de apă din Batăr, Sălard, Avram Iancu, Săcădat, Tulca, Remetea, Sâmbăta, Ceica, Mădăras şi Balc.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Pensionarii cu pensie peste 4.000 lei trebuie să plătească asigurări de sănătate. „Așa e corect”
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...
OSZAR »