Grevă la CFR. Timp de două ore, trenurile au fost oprite în gări

Data publicării:
230414 GREVA

Şapte trenuri au fost oprite în gara din Craiova, ca urmare a protestului feroviarilor. Angajaţii CFR au oprit lucrul şi timp de două ore circulaţia pe calea ferată a fost paralizată, spre nemulţumirea călătorilor. Mulţi au fost indignaţi de faptul că nimeni nu i-a anunţat de această măsură şi că biletele s-au vândut în continuare.

Sute de călători care aveau drumuri de făcut au fost anunţaţi la prima oră că nu pot ajunge la destinaţiile dorite la timp. Aşa că, oamenii au fost nevoiţi să aştepte două ore în gară până la plecare trenurilor.

„Am sculat copilul de dimineaţă, ca să ajungem şi noi mai repede la destinaţie şi uite că...asta este”, a spus o femeie.

Nemulţumirea a fost şi mai mare la casele de bilete. Oamenii stăteau neputincioşi cu bagajele în sala de aşteptare.

Printre revendicările ceferiştilor se numără creşterea salariilor cu 10%, în condiţiile în care acestea nu au mai fost majorate de cinci ani.

„Este vorba despre o acţiune de încetare de activitate a Federaţiei Naţionale Mişcare-Comercial. Aceasta se datorează faptului că contractele colective de muncă au expirat şi la Marfă, şi la Călători, motivele sunt pentru că s-au pierdut în ultimii 5 ani peste 50 la sută din drepturile salariaţilor. Mai mult decât atât, şi-au pierdut şi dreptul de călătorie”, a precizat Ionuţ Vodiţă, vicepreşedinte Uniunea Teritorială a Sindicatelor Mişcare-Comercial.

Liderii de sindicat vor avea din nou o întâlnire cu ministrul Transporturilor şi dacă negocierile vor eşua, va fi declanşat conflictul de muncă. Liderii iau în calcul şi varianta unei greve generale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să construiești o casă din BCA în 2025. Calcul complet pe etape pentru o locuință de aproximativ...
Digi FM
Reacția ironică a unui fost ministru după lovitura de la 7 metri a lui Nicușor Dan: „Cât talent, câtă...
Pro FM
Inna a dat tot din casă! Ce spune artista despre nuntă și copil, la 3 ani de când s-a logodit cu Deliric...
Film Now
Vivienne și Knox, gemenii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt, copia fidelă a părinților celebri. Peste o...
Adevarul
Campania „Ne trimit la moarte pentru Ucraina?”, demontată de un general român. Ce se ascunde în spatele...
Newsweek
Lovitura ce îngheață pensiile și salariile. Datoria României a crescut cu 23.000.000.000 într-o lună
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Selma Blair, revoltată că medicii i-au ignorat simptomele sclerozei multiple: „Mi-au trebuit 30 de ani ca să...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”
OSZAR »