Bar Refaeli, unul dintre "îngerii" Victoria's Secret, a fost condamnată la muncă în folosul comunităţii. Ce acuzații i se aduc

Data publicării:
Bar Refaeli, unul dintre "îngerii" Victoria's Secret, a fost condamnată la muncă în folosul comunităţii.
Foto: Instagram / Bar Refaeli

Un tribunal din Tel Aviv a condamnat-o pe Bar Refaeli, un celebrul top-model israelian, la nouă luni de muncă în folosul comunităţii, iar pe mama acesteia, Tzipi, la 16 luni de închisoare, ambele sub acuzaţia de fraudă fiscală, scrie Agerpres.

Potrivit unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, Bar şi Tzipi Refaeli trebuie totodată să achite fiecare o amendă de 2,5 milioane de shekeli (730.000 de dolari), potrivit transcriptului verdictului dat de Tribunalul din Tel Aviv şi pus la dispoziţia agenţiei DPA.

Tzipi Refaeli trebuie să se prezinte la penitenciarul de femei Neveh Tirza, la sud-est de Tel Aviv, pe 21 septembrie, până cel târziu la ora 10:00 a.m. Ambele femeie au fost condamnate la sfârşitul lunii iulie.

Refaeli nu a declarat venituri de milioane de dolari obţinute între 2009 şi 2012.

Modelul în vârstă de 35 de ani a declarat că, în cea mai mare parte a acelei perioade, nu a avut reşedinţa în Israel, dar tribunalul a constatat contrariul. Mama modelului a înregistrat în mod fraudulos apartamentele fiicei sale sub alte nume.

Refaeli a ajuns în lumina reflectoarelor în 2007 când a fost primul model israelian de pe coperta revistei Sports Illustrated. S-a aflat în atenţia presei şi pentru relaţia sa cu actorul american Leonardo DiCaprio. Cei doi s-au despărţit în 2011.

A fost una dintre prezentatoarele ediţiei din 2019 a competiţiei muzicale Eurovision, desfăşurată în Tel Aviv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Sora celebrei Selena Gomez a împlinit 12 ani, iar artista i-a...
Pro FM
Ce înălțime are Lidia Buble. Artista a răspuns la una dintre cele mai mari curiozități ale fanilor
Film Now
Brad Pitt a revenit la tunsoarea celebră din anii ’90. Cum a fost surprins actorul la premiera „F1” din...
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
Newsweek
PSD anunță ce se întâmplă cu pensiile. Care sunt 5 pericole care pot duce la scăderea pensiilor?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Câinii știu cât este ceasul datorită nasului lor. Cum simt trecerea timpului animalele de companie
Film Now
Cum sunt, de fapt, Daniel Craig și Rachel Weisz. Fosta lor vecină a rupt tăcerea: „Am doar lucruri frumoase...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”
OSZAR »