TURIST ACASĂ. Rezervația Dumbrăvița, delta din mijlocul Carpaților

Data publicării:
deltaaaa

Rezervația de la Dumbrăvița înseamnă în primul rând armonia naturii. Aici, biologii au identificat peste 200 specii de păsări sălbatice, dintre care stârcul pitic, stârcul roşu, barza neagră sau raţa roşie, care sunt protejate prin convenții internaționale.

Dacă veniţi la Dumbrăviţa trebuie neapărat să aveţi un binoclu şi un aparat foto. Specialiştii de aici sunt încântaţi să aibă amatori de birdwatching în vizită. Veţi vedea păsări rare ori pui care învaţă să zboare sau să înoate. Trebuie să mai ştiţi că intrarea pe lacul Dumbrăviţa este gratuită. La Dumbrăviţa puteţi ajunge cu mașina, cu trenul sau cu microbuzul de la Braşov.

Dacă decideţi să rămâneţi peste noapte în zonă, va trebui să vă cazaţi la Codlea, unde o noapte la o pensiune de două margarete costă între 80 şi 100 de lei. Pentru cei mai pretențiosi există hoteluri de trei sau patru stele, unde prețurile pot să ajungă până la 250 de lei pe noapte.

Daca tot ați ajuns la rezervație, e păcat să nu gustați din specialitățile pescăriilor: saramura de crap, șalău pe pat de ciuperci, icre asezonate cu legume și multe altele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este...
Digi FM
O femeie a fost prinsă la furat lavandă de două ori, în mai puțin de o oră, în Sectorul 6 din București. Ce...
Pro FM
Justin Bieber rupe tăcerea: „Nu-mi mai cereți să mă vindec. Știu că am probleme”. Mesajul postat de artist pe...
Film Now
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3. La doar 16 ani, Nakoa-Wolf va juca alături de tatăl său...
Adevarul
Final neașteptat de vacanță în Turcia pentru o familie de români: „Mi-au zis că este o lege nouă, de câteva...
Newsweek
Schimbări majore la Casa de Pensii. Pensionarii care au cerut recalcularea vor lua banii mai repede
Digi FM
Ce le-a cerut Călin Georgescu susținătorilor săi după ce i-a anunțat că a fost amendat cu 200.000 de lei de...
Digi World
Rutina surprinzătoare de dimineață a lui Novak Djokovic. Cele două băuturi cu care își „detoxifică” organismul
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în The Naked Gun. Scena surprinzătoare din TRAILER: "Ne-am...
UTV
Anca Țurcașiu și Călin Șerban, legământ de iubire pe viață: și-au tatuat un cuvânt care le unește numele
OSZAR »