Foto Ușa bisericii fortificate din Biertan deţine recordul pentru „cea mai complicată încuietoare din lume”. Câte zăvoare are

Data actualizării: Data publicării:
Fortified Church of Biertan
Biserica fortificată din Biertan. Foto: Profimedia

Uşa sacristiei bisericii fortificate din Biertan, veche de 500 de ani, care a fost prezentată la Expoziţia Mondială de la 1900 în Paris, deţine recordul pentru „cea mai complicată încuietoare din lume”.

Construită la 1515, uşa sacristiei bisericii fortificate din Biertan a cunoscut faima internaţională după ce, la 1900, a fost scoasă din balamale şi dusă la Paris, la Expoziţia Mondială. Cu acest prilej, a primit un premiu pentru frumoasa şi complexa încuietoare cu care era înzestrată, compusă dintr-un mecanism de închidere în 19 puncte, scrie News.ro.

zavor biserica Biertan 1 22
Zăvorul bisericii Biertan este cel mai complicat din lume. Sursă foto: worldrecordacademy.co

Expoziţia Mondială de la Paris, desfăşurată între 14 aprilie şi 12 noiembrie 1900, pe o suprafaţă de 216 hectare, a avut peste 51 de milioane de vizitatori, cifră considerabilă având în vedere faptul că populaţia Franţei număra, la acea vreme, puţin peste 40 de milioane de cetăţeni.

Între noutăţile vremii prezentate la Paris s-au aflat scara rulantă, filmul vorbit, motorul diesel şi inaugurarea celei dintâi linii a metroului parizian.

„Cea mai complicată încuietoare din lume”

World Record Academy a stabilit în 2022 faptul că uşa sacristiei din Biertan are „cea mai complicată încuietoare din lume”.

Sacristia este o încăpere în care preotul se pregăteşte pentru a oficia slujba. Aici, părintele îşi ţine veşmintele, dar şi cele mai valoroase obiecte de cult ale bisericii. În Biertan, sătenii au folosit sacristia şi pentru a-şi pune banii la adăpost când erau ameninţaţi de război, drept pentru care au considerat că această încăpere are nevoie de o uşă solidă dotată cu o încuietoare puternică.

Uşa a fost confecţionată din scânduri groase de stejar de meşterul Johannes Reichmuth din Sighişoara, la 1515, pe ea fiind montată o încuietoare metalică ce era acţionată prin intermediul unei manivele şi a unei chei. Practic, uşa are 19 zăvoare metalice dispuse împrejur, toate fiind conectate între ele.

Sistemul a fost descris de cei de la World Record Academy ca fiind „o bijuterie a tehnologiei medievale”, concluzie la care, fără îndoială, ajunge oricine vizitează biserica fortificată din Biertan, loc în care se află şi cel mai mare altar pictat din Transilvania, realizat la 1483.

Biserica fortificată de la Biertan este obiectiv inclus în patrimoniul UNESCO încă din anul 1993.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul soției lui George Simion, o rușine! Cât încasează Ilinca pe lună, liderul AUR a recunoscut
Digi FM
Din România la „El Hormiguero”. Cum a ajuns un român să lucreze la cea mai populară emisiune din Spania...
Pro FM
Ioana Ignat a locuit mai bine de un an la o mănăstire: "Am vrut să rămân acolo. Am făcut un fel de armată"
Film Now
Ce se știe despre fiicele lui Adam Sandler. Sadie are 19 ani și e pasionată de actorie, iar Sunny, de 16 ani...
Adevarul
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion...
Newsweek
Remediul de aur care nu costă nimic. Se face acasă, e plin de colagen, magneziu, calciu, aminoacizi
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Cum arată șarpele cu două capete care a supraviețuit miraculos. Zeke și Angel au uimit o lume întreagă
Film Now
Melanie Griffith, super șic în bluză transparentă, alături de fiica ei, Dakota Johnson. Privirile care spun...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară
OSZAR »