De 16 ori ocolul pământului. Ambulanța cu 644.000 de kilometri la bord

Data publicării:
ambulanta veche din galati

Cea mai veche maşină a Serviciului de Ambulanţă din Galaţi are pe kilometraj 644.369 de kilometri. Iar cifra crește, deoarece parcurge aproximativ 500 de kilometri pe zi. Mihai Crişan o conduce din 2008. Vine întotdeauna mai devreme la muncă, să-i facă maşinii o inspecţie.

„La 7 fără un sfert, fără 20 suntem la serviciu. O preluăm, facem verificarea. Suntem în bună regulă, bine. Dacă nu e în bună regulă luăm alta, că mai avem una de rezervă”, spune ambulanțierul Mihai Crișan.

Nici Salvarea de rezervă nu stă însă cu mult mai bine: are peste 500.000 de kilometri parcurși.

Și nu sunt singurele în această situaţie. Dintre cele 45 de maşini aflate în parcul auto, mai mult de jumătate sunt într-o stare de uzură avansată şi foarte avansată.

„În special cele din subspațiile din mediul rural, unde toate cazurile se transportă spre Galaţi sau spre Tecuci”, spune Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galaţi.

Cristi Muntean conduce şi el, din 2008, o salvare ce are la bord 591.000 de kilometri. Nu e de mirare că de-a lungul anilor au apărut probleme tehnice chiar în timp ce transporta pacienţi.

„S-a blocat cutia de viteze, a căzut EGR-ul, nu am putut sa mai plecam, a căzut electromotorul”, își amintește el.

În aceste condiţii, ambulanţierii riscă atât viaţa lor cât şi a pacienţilor pe care îi duc la spital. Inginerii serviciului de ambulanţă ţin sub control, atât cât se poate, starea tehnică a maşinilor, reviziile şi uzura cauciucurilor. Reparaţiile sunt costisitoare, aşa că datoriile au ajuns la patru miliarde de lei vechi.

La ora actuală am depăsit bugetul alocat pentru reparații auto cu câteva sute de mii de lei”, spune Mihai Polinschi.

Serviciul de ambulanţă gălăţean nu stă foarte bine nici în privinţa personalului. În prezent sunt 225 de angajaţi, adică jumătate din câţi ar fi nevoie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce faci dacă președintele asociației refuză să-ți arate situația banilor
Digi FM
Ce i-a șoptit la ureche Mirabela Grădinaru lui Nicușor Dan, în timpul discursului. S-a asigurat că nu uită o...
Pro FM
Șerban Copoț de la Animal X, despre conflictul cu Laurențiu Duță de la 3 Sud Est: "El ne-a compus muzica, iar...
Film Now
Nicole Kidman, revenire spectaculoasă la Cannes după 8 ani. Ținuta îndrăzneață a actriței a furat toate...
Adevarul
Un bărbat a spart televizorul cu o bâtă, de nervi că George Simion a pierdut alegerile: „Băi, deci nu se...
Newsweek
Cine sunt decrețeii ce vor face pensia aproape imposibil de plătit? Născuți după legea lui Ceaușescu
Digi FM
Nicușor Dan, pozat cu fetița lui în drum spre școală, a doua zi după ce a devenit președinte. De mână la...
Digi World
Care este diferența dintre solstițiu și echinocțiu. Ce sunt și de ce marchează începutul anotimpurilor
Digi Animal World
Reacția unui câine când celălalt patruped al familiei are o criză de epilepsie. Imaginile sunt virale: „Mi-au...
Film Now
Edward Norton și soția sa au impresionat cu naturalețea lor, la Cannes. S-au căsătorit acum 13 ani, grație...
UTV
Bianca Censori, apariție topless în Mallorca. Localnicii, revoltați: „Este lipsă totală de respect”
OSZAR »