Investiție neterminată de 20 de ani

Data publicării:
pasarela mures abandonata

Toate aceste piese din fier zac abandonate pe malul Mureșului de aproape 20 de ani. Ele ar fi trebuit folosite la construcția pasarelei calculate a avea 222 de metri lungime și o lățime de 2,40 metri.

Un morman de fiare. Atât a rămas din proiectul pasarelei, început în 1996. Scopul era scurtarea drumului pe care localnicii din satul Tisa îl străbat ca să ajungă în localităţile învecinate.

Partea care ar urma să fie executată ar fi montarea confecțiilor metalice, a cablurilor și costurile sunt estimate de proiectant la 1,6 milioane de euro pentru finalizarea lucrării”, spune Ioan Rotaru, director tehnic la CJ Hunedoara.

În lipsa pasarelei, cea mai scurtă cale de acces pentru cei 120 de locuitori din satul Tisa rămâne traversarea râului cu barca. Un singur om are o astfel de ambarcaţiune şi îi duce în fiecare zi pe vecinii lui. Greul începe atunci când Mureșul este înghețat ori prea mic.

De 28 de ani traversează Mureșul zilnic. „Seara, dimineața, în condițiile care se văd. Noi, care suntem puțini, suntem nevoiți să trecem stânga, dreapta în condițiile astea”, spune un localnic.

„Trec oamenii la serviciu, înapoi, care mai are treabă la Primărie. (...) No, când îi rece, când îi cald, asta e. (Reporter: Ce credeți, pasarela aceea se va mai face vreodată?) Aia nu cred că să mai face niciodată”, spune barcagiul.

Autoritățile promit că podul va fi terminat.

Este o investiție în curs a Consiliului Județean, chiar dacă e începută de aproximativ 20 de ani. (...) Am solicitat o evaluare a situație, asta înseamnă o inventariere a investiției și o expertiză tehnică a structurii metalice existente”, a declarat pentru Digi24 Adrian David, președintele CJ Hunedoara.

Este utilă, pentru că mai sunt copii care vin de la Tisa la școala din Burjuc, pe urmă mai sunt salariați care vin. Primăria din Burjuc nu are dreptul să facă investiții pe drumuri județene, doar comunale”, explică Tiberiu Iacob, primarul comunei Burjuc.

În afara bărcii peste Mureș, localnicii din Tisa mai au alte două variante de a ieși din sat. Cei care au mașină pot merge spre Dobra sau spre Zam, ocolul în aceste situații fiind de 30, repectiv 20 de kilometri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilinca Simion, prinsă cu minciuna! Adevărul despre soţia lui George Simion, trecutul şi studiile urmate
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile pe luna iunie? Guvernul face anunțul așteptat de 4.900.000 pensionari
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...
OSZAR »