Cât ne costă vacanțele în străinătate. Destinațiile cu cea mai ieftină mâncare

Data actualizării: Data publicării:
Orange Beach din Halkidiki
Topul celor mai bune plaje din Grecia. În imagine Orange Beach din Halkidiki. FOTO: Profimedia Images

Toate drumurile duc în aceste zile către destinaţiile de vacanţă. Este perioada concediilor, iar mulţi români vor să se relaxeze pe plajă. Unii aleg litoralul românesc, dar sunt destui cei care vor să plece în concediu în străinătate. Bulgaria, Grecia, Turcia sau chiar Albania sunt doar câteva dintre destinaţiile de vacanţă alese de români. Şi cum preţurile sunt similare sau chiar mai mici, nu-i de mirare interesul uriaş pentru aceste locaţii. 

Bulgaria este una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de români pentru concediul de vară. Şi asta pentru că se ajunge usor, vorbim desre o distanţă de doar 2- 3 ore cu maşina, iar preţurile în cele mai multe dintre staţiuni mai mici decât cele de pe litoralul românesc. Spre exemplu, o masă de două persoane la restaurant costă în jur de 200 de lei. Asta în vreme ce în Constanţa, un cuplu plăteste pentru aceeasi comandă cu 50 de lei mai mult. Berea locală este însă mai scumpă în Bulgaria. Vorbim despre o diferenţă de 18 procente, potrivit Numbeo. Iar dacă vreţi să economiţi bani, puteţi cumpăra mâncarea de la supermarket.

Cei care nu au restricții la buget, dar vor să aibă parte de o experienţă unică, se orientează către plajele vestite din Grecia. De ani buni, Grecia nu mai este o destinaţie ieftină, însă atrage ca un magnet turistii români an de an. Pentru o masa la restaurant, un cuplu scoate din buzunar 250 de lei. La fel ca la noi. Berea este însă de două ori mai scumpă. O halbă costă în Atena, spre exemplu, 5 euro, adică 24 de lei. Şi băuturile răcoritoare sunt mai scumpe acolo. O sticlă de suc de 0,33 ml costă 10 lei. Inclusiv in supermarketuri veti găsi preturi mai mari.

O variantă mai ieftină este Turcia. Drumul până spre destinaţia de vacanţă este mai lung, dar o dată ajunsi acolo veţi constata că preţurile pentru mâncare, cazarea inclusiv distracţie sunt mult mai mici. Preţurile din restaurante sunt cu 18 la sută mai reduse decât cele de pe litoralul românesc. Pentru un prânz, spre exemplu, veţi plăti în jur de 200 de lei. Iar produsele de la raft sunt cu 10 la suta mai mici in Antalya decât în Constanţa.

Iar dacă ajungeti în statiunea Durres din Albania veţi avea o supriză plăcută. Dincolo de privelistea de vis, şi preţurile sunt sub cele de la noi, la restaurante cu aproape 30 la sută mai mici față de ale noastre. O masa de două persoane, de pildă, costă putin peste 170 de lei. Cu 70 de lei mai putin decât în Constanţa, arată datele Numbeo. Berea locală costă 10 lei, la fel ca la noi, iar preţurile din supermarket sunt cu aproape 5 la sută mai mici.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este viteza ideală pe autostradă pentru a economisi carburant. Diferenţa de consum este de 40%
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian
OSZAR »