ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Ce scrie presa străină despre scrutinul de duminică

Data publicării:
carton grafica 14 candidati-1

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Una dintre principalele teme de campanie este lupta împotriva corupţiei, susţine Agenţia France Presse deoarece, la 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, sistemul juridic este în continuare fragil, iar oficialii de Bruxelles monitorizează în continuare România. Jurnaliştii francezi citează experţi din România, care spun că viitorul justiţiei din România poate depinde de cine va fi în fruntea ţării, după aceste alegeri.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „Cred că există în perioada imediat următoare riscuri care provin din pozitionarea viitorului preşedinte faţă de acest domeniu care este Justiţia”, afirmă Laura Ştefan, expert anticorupţie.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Atât ziariştii de la France Presse, cât şi cei de la Reuters, consideră că o victorie a lui Victor Ponta, poate fi un pericol pentru independenţa justiţiei, din cauza trecutului său. Jurnaliştii reaminteşc că guvernul Ponta a fost criticat dur de Uniunea Europeană pentru nerespectarea statului de drept în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu în 2012.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Nu toţi împărtăşesc îngrijorările experţilor. Sunt şi cei care consideră că Victor Ponta a reuşit să anuleze efectele măsurilor dure de austeritate luate în perioada 2009-2010 şi să ducă la creşterea economică.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. „De când este prim-ministru, şi înainte, a convins că este un om al faptelor, un om care face lucruri bune, are o politică socială către oameni, către păturile de jos ale societăţii”, spune Alexandru Viorel, viceprimarul comunei Optaşi-Măgura, din județul Olt.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Despre prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, France Presse spune că succesul înregistrat în cei 14 ani ca primar al Sibiului l-a făcut popular în toată ţara.

Iar într-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung, Klaus Iohannis este prezentat ca un relativ outsider, deoarece nu are trăsăturile multor politicieni români: nu este implicat în mari scandaluri de corupţie, nu îşi atacă adversarii şi caracterul său înglobează stereotipurile legate de poporul german: corectitudine, cinste şi modestie. Articolul face o şi paralelă între Klaus Iohannis şi un alt german care a condus România în urmă cu 150 de ani, Carol I.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Jurnaliştii de la Reuters spun că după căderea regimului comunist în 1989, România a rămas în urma altor ţări din regiune, precum Polonia sau Cehia, din cauza ritmului lent al reformelor.   

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obligatoriu înainte să pleci cu mașina în vacanță. Verificările care te scapă de bătăi de cap la drum lung
Digi FM
Câte note de 10 s-au luat la BAC 2025. Trei zile pentru depus contestații
Pro FM
Cum arată azi John Taylor, basist și fondator al trupei Duran Duran, la 65 de ani. Încă dă totul pe scenă
Film Now
Zâmbet șarmant, ruj roșu și atitudine senzuală. Scarlett Johansson, în fustă mini la ședința foto pentru...
Adevarul
Care este cea mai recomandată nucă pentru reducerea colesterolului, potrivit nutriționiștilor
Newsweek
Pensia din iulie va fi primită mai devreme. Vești bune pentru 2.500.000 de pensionari
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Digi World
De ce ar trebui să porți ochelari de soare tot timpul anului, chiar și când sunt nori. Așa poți preveni...
Digi Animal World
Momentul în care un urs negru urmărește o femeie în vârstă pe o stradă din Connecticut. Imaginile sunt virale
Film Now
Damson Idris, îngrozit în timp ce filma o scenă cu Brad Pitt în „F1”: „Am crezut că o să-mi pierd slujba”
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills
OSZAR »