Fostul prim-ministru, șef al diplomației de la București și director al Serviciului de Informații Externe Mihai Răzvan Ungureanu, alături de Dan Perry, primul corespondent al Associated Press în România post-comunistă, semnează un articol de opinie în Newsweek în care atrag atenția că alegerile din țara noastră marchează un nou punct de cotitură în democrație. Cei doi analizează ce a provocat ascensiunea extremei drepte și cum poate liberalismul să recupereze încrederea oamenilor obișnuiți.
„Românii au fost periculos de aproape de a pierde prin vot succesele postcomuniste. Alegându-l pe Nicușor Dan în locul lui George Simion în alegerile prezidențiale, România s-ar putea să fi decis să nu dea foc casei, dar la limită. Faptul că aproape jumătate dintre români au susținut un demagog populist care pune la îndoială angajamentele României față de Uniunea Europeană și NATO este o fisură majoră în zidul democratic al Europei.
Ironia este sufocantă: în timp ce poporul român a făcut în cele din urmă alegerea corectă, conducerea Statelor Unite - chiar țara care a construit și a condus ordinea mondială liberală postbelică - susținea în liniște cealaltă tabără. De la Viktor Orbán al Ungariei la Vladimir Putin și până la conducătorii autocrați ai statelor petroliere din Golf, afecțiunea președintelui Donald Trump se îndreaptă în mod clar către oamenii puternici și ideologi, nu către democrați sau instituțiile transatlantice. Este greu de exagerat ce schimbare de situație reprezintă asta pentru America - cândva ancora lumii libere.
De ani de zile există semne de avertizare: consolidarea puterii de către Orbán în Ungaria, sufocarea democrației turce de către Recep Tayyip Erdogan și popularitatea recurentă a lui Putin în Rusia. În Europa de Vest, extrema dreaptă continuă să crească - de la AfD în Germania la Adunarea Națională din Franța și până la Reform UK, pe fondul furiei lăsate în urmă de Brexit. Între timp, în SUA, democrații - în ciuda faptului că se confruntă cu un infractor condamnat în persoana lui Trump - tocmai au pierdut ambele camere ale Congresului și votul popular prezidențial pentru prima dată în două decenii. Numai acest lucru ar trebui să alarmeze pe oricine este interesat de adevăr, norme sau valori democratice fundamentale.
Apărătorii democrației liberale par pierduți. Știu că se ridică un val negru, dar rareori se întreabă de ce. Îi condamnă pe alegători pentru deriva spre dreapta, dar rareori se întreabă cum ar fi putut contribui. Nu este suficient să-i învingem pe Simionii lumii la urne. Trebuie să înțelegem de ce au fost aproape de victorie - și să ne asigurăm că nu se va mai întâmpla.
În primul rând, liberalismul însuși a ajuns să fie asociat cu o ortodoxie culturală pe care mulți oameni obișnuiți nu o mai recunosc ca fiind a lor. Ceea ce era odinioară o politică a toleranței și incluziunii este acum văzută - adesea pe bună dreptate - ca fiind obsedată de identitate, hipersensibilă la ofensă și incapabilă de autocritică. „Wokeness” s-a transformat într-un fel de religie substitutivă pentru elita progresistă. Și îi alungă pe oameni. Accentul constant pus pe identitatea de gen, ștergerea distincțiilor în numele incluziunii, aplicarea rigidă a noilor coduri sociale - toate acestea i-au alienat pe oamenii care muncesc și au făcut ca termenul „liberal” să fie toxic în multe părți ale lumii.
Mulți dintre cei care votează pentru populiștii de dreapta trăiesc în dificultăți reale. Ceea ce ne aduce la al doilea punct: corupția. În prea multe democrații - România fiind printre ele - liberalismul a fost afectat de corupția tolerată sau chiar încurajată de cei aflați la putere. Oamenii se simt mințiți. Li s-au promis standarde occidentale și statul de drept, dar în schimb au găsit elite care se îmbogățesc în timp ce se prefac că le pasă de valori. Când cetățenilor li se spune că democrația liberală prețuiește corectitudinea, dar văd un sistem judiciar care se supune puterii și politicieni care fură cu impunitate, de ce ar apăra-o?
Modelul economic care a stat la baza ordinii liberale de la sfârșitul Războiului Rece a dezamăgit, de asemenea, prea mulți oameni. Ultimii 40 de ani de globalizare au produs o creștere enormă - dar câștigurile au fost distribuite inegal. În timp ce orașele au prosperat și a apărut o clasă de profesioniști globali, segmente mari ale populației au stagnat. Salariile nu au crescut. Siguranța locului de muncă a dispărut. Inegalitatea a explodat. În Europa de Est, disparitatea este și mai evidentă: promisiunea de a recupera decalajul față de Occident s-a împlinit pentru unii, dar mulți rămân într-o sărăcie zdrobitoare. Atunci când democrația liberală pare să însemne capitalism necontrolat și nedreptate cronică, atractivitatea sa dispare.
De aceea, naționalismul economic nu dispare. Nu este o fază trecătoare sau o ciudățenie a trumpismului. Este un strigăt de protest față de externalizarea locurilor de muncă, a golirii de zăcăminte a industriilor și a sacrificării unor comunități întregi pe altarul eficienței. Oamenii nu au fost niciodată întrebați cu adevărat dacă sunt de acord cu negocierea globală a bunurilor mai ieftine în schimbul dezindustrializării, al insecurității pieței muncii și al erodării controlului local. Da, sistemul a produs iPhone-uri și scăderea prețurilor. Dar a adus și suferință pentru milioane de oameni. Reacția politică nu este irațională.
Și imigrația joacă un rol. Ani de zile, partidele liberale tradiționale au insistat că toate culturile sunt egale și că identitatea este fluidă. Dar majoritatea oamenilor nu cred acest lucru. Ei își prețuiesc culturile naționale și vor ca acestea să fie păstrate. Nu vor să li se spună că a-ți prefera propria cultură este rasist. Resping ideea că granițele sunt imorale sau că societățile lor ar trebui să absoarbă nenumărați nou-veniți cu tradiții și valori extrem de diferite.
Acestea nu sunt preocupări marginale. Sunt un motiv major pentru care democrația liberală este asediată. Dacă apărătorii ei nu se adaptează, vor pierde, nu pentru că alternativele sunt mai bune - nu sunt - ci pentru că prea mulți oameni au ajuns la concluzia că sistemul nu funcționează pentru ei și că liderii săi refuză să asculte.
Scăparea la limită a României ar trebui studiată și ar trebui să se învețe din ea. Țara aproape s-a predat unui om care ar fi pus în pericol tot ce a construit de la comunism încoace: integrarea sa în Europa, locul său în lumea democratică și maturitatea sa politică fragilă. Și România nu este un caz izolat. Dacă chiar și guvernul SUA îi aplaudă pe cei care vor să distrugă ordinea liberală, atunci acea ordine este în pericol existențial.
Calea de urmat nu este abandonarea liberalismului, ci salvarea lui – de cele mai grave excese ale sale, de punctele sale oarbe și de elitele sale surde. Trebuie să separăm democrația liberală de bagajul ideologic care o înconjoară acum. Trebuie să susținem libertatea de exprimare, nu să anulăm cultura. Trebuie să îmbrățișăm piețele corecte, nu pe cele trucate. Trebuie să protejăm granițele, tratând în același timp migranții cu umanitate. Trebuie să celebrăm culturile naționale fără a cădea în șovinism.
Mai presus de toate, trebuie să ne reînnoim credința în ideea că democrația poate oferi libertate, echitate și demnitate oamenilor obișnuiți. Merită să lupți pentru această idee. Dar dacă vom continua să ignorăm ce i-a determinat pe oameni să se apropie de Simion și de alții ca el, s-ar putea să nu fim la fel de norocoși data viitoare.”
Editor : Ș.R.
