Călin Georgescu și legionarii: Acum 10 ani era văzut drept „un dușman” mason care, însă, vorbea în acord cu Mișcarea

Matthew Garvey Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_CALIN_GEORGESCU_DECLA_11_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Călin Georgescu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Georgescu a fost introdus în 2014 de o revistă legionară drept „un dușman mason” care „știe ce spune”, ceea ce indică faptul că acesta și-a aliniat încă de atunci discursul cu cel al simpatizanților legionarilor. Candidatul care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale a revitalizat pe acest fond o mișcare interzisă de Lege, pe care a și promovat-o în apariții publice. 

Un interviu acordat de Călin Georgescu pentru Cotidianul în anul 2014 a fost preluat de o revistă dedicată legionarilor. 

Editorul articolului din „Cuvântul Legionar” a preluat ceea ce a spus Georgescu și l-a prezentat drept „un dușman” (făcând referire la faptul că Georgescu ar fi mason), dar care „știe ce spune”.

„Am considerat că trebuie publicat dacă un mason afirmă deschis (n.r. urmează un citat din Georgescu pe care nu îl vom publica) (...) Cam tot ceea ce spune dr. Călin Georgescu în acest interviu am spus în paginile noastre de-a lungul timpului, dar ni se pare deosebit de semnificativ faptul că până și un dușman trage un semnal de alarmă”, este descrierea articolului „Ce ne spune un dușman”, publicat în anul 2014 în „Cuvântul Legionar”.  

Totodată, Georgescu mai este descris drept „domnul cu funcție înaltă” care „știe ce spune” pentru că vine „din interiorul cercului magic al puterii”. Digi24.ro a scris, pe larg, despre inadvertențele din CV-ul lui Georgescu, aici

Propaganda legionară făcută de Georgescu

Călin Georgescu a fost anchetat în 2022 pentru că a numit „martiri” doi lideri legionari care au comis genocid și crime de război, în timpul unui interviu acordat uneia dintre principalele televiziuni de știri din țară. 

Procurorii au închis, însă, dosarul, pentru că au considerat că „fapta nu e prevăzută de Legea penală”. Anchetatorii au mai subliniat că „legislația nu este adaptată la realitățile faptice”. 

Nu a fost un simplu derapaj. Digi24.ro a arătat aici că Georgescu este susținut, deja de ani de zile, de persoane cu simpatii legionare. 

Un exemplu în acest sens este Elena Puiu (rudă cu un alt legionar din Dobrogea și care are o asociație pentru comemorarea acestuia) care acum îl susține activ în campania pentru alegerile prezidențiale. 

Elena Puiu a și avut un interviu cu Călin Georgescu în anul 2020, rămas pe Youtube, în care câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale îi laudă pe cei doi lideri legionari care au comis crime de război și genocid, dar și Mișcarea Legionară. 

„Mișcarea Legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată (...) se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”, a afirmat Georgescu în interviul acordat în anul 2020

Chiar și numele asociației pe care o conduce Georgescu și pe care a fondat-o în 2021 face referire la o altă revistă care circula în grupurile legionare în perioada interbelică - „Pământul Strămoșesc”. 

După succesul lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale, deși interzisă de Lege, propaganda legionară pare să înflorească. 

Mai multe persoane, printre care și preoți sau politicieni, au participat la comemorarea morții lui Zelea-Codreanu chiar pe 30 noiembrie, înaintea alegerilor parlamentare, în Tâncăbești. Au fost făcute inclusiv saluturi naziste, sub ochii autorităților. A fost deschis un dosar penal în acest sens. 

Revista nu a mai fost tipărită după adoptarea „Legii Antilegionare”

Revista în care a apărut Georgescu în 2014 îl avea drept redactor-șef pe nepotul lui Zelea-Codreanu. El a fost botezat „Nicador”, după cei trei legionari care l-au asasinat pe I.G. Duca în 1933. 

Istoric, revista „Cuvântul Legionar” a apărut în 1924 și a fost interzisă de mai multe ori în perioada interbelică. În 1945 era descrisă drept „organ oficial al Guvernului Național-Legionar cu sediul la Viena”.

A fost revitalizată la începutul anilor 2000, dar a încetat să funcționeze în anul 2015, când a fost adoptată „Legea Antilegionară”. Această istorie a revistei a fost luată de pe un grup de Telegram numit „Legionarii”, care păstrează și distribuie numerele vechi și care încă este activ. 

Propaganda legionară interzisă de Lege

„Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război”. 

Acesta este un articol din Legea „privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război", încă în vigoare. 

Însă, în instanțele din România, lucrurile se mișcă greu din acest punct de vedere. Digi24.ro a arătat în octombrie că au existat doar două condamnări pentru propagandă legionară în ultimii patru ani, în condițiile în care acuzațiile datau din perioada 2013-2017. Detalii, aici

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun...
Digi FM
Ce a răspuns George Simion când a fost întrebat dacă Pământul e plat sau rotund. Declarațiile neașteptate pe...
Pro FM
Cum arată Anahi în 2025, la 42 de ani. Artista are doi copii
Film Now
Cine este actorul care l-a învins pe Ashton Kutcher într-un concurs de modeling: „Parcă aș fi câștigat Miss...
Adevarul
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Newsweek
Nicușor Dan a zis când se vor indexa pensiile dacă va fi președinte. Condiția ce trebuie îndeplinită
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Actorul care i-a schimbat viața lui Leonadro DiCaprio: Din când în când, chiar și cei mai discreți giganți...
UTV
Celine Dion, revenire emoționantă la Eurovision 2025: „Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fiu cu voi în...
OSZAR »