ANPC continuă controalele la furnizorii de energie termică: A aplicat amenzi de aproape 900.000 de lei  

Redacția Digi Economic Data publicării:
anpc amenda
Sursa foto: ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 60 de amenzi contravenționale, în valoare de 890.000 lei, mai multor furnizori de energie termică, parte dintr-o serie de acțiuni de verificare la nivel național. Printre neregulile identificate se numără neasigurarea temperaturii minime prevăzute în legislație ori probleme la sistemele de distribuție a agentului termic.

Până acum, au fost verificați 79 de operatori, dintre care 61 au avut abateri, iar 30 de operatori au fost solicitați să remedieze deficiențele.

Recent, ANPC a anunțat că a demarat o acțiune de control la nivel național, „având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori”. Autoritatea transmitea joi că se așteaptă ca valoarea amenzilor să crească semnificativ până la finalizarea acțiunii de control, care este programată pentru data de 21 februarie, 

„Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început la 11 februarie 2025 o serie de acțiuni de verificare la nivel național privind furnizarea energiei termice, ca parte a unui control tematic. Acțiunile sunt coordonate de Președintele ANPC, Cristian Victor Popescu Piedone, și vizează toți operatorii economici din toate județele și sectoarele Municipiului București. Până acum, au fost verificați 79 de operatori, dintre care 61 au avut abateri, iar 30 de operatori au fost solicitați să remedieze deficiențele.

S-au aplicat sancțiuni, incluzând 60 de amenzi contravenționale în valoare de 890.000 lei și 17 avertismente”, a transmis, vineri, ANPC.

Au fost efectuate verificări ale contractelor și serviciilor, iar principalele nereguli identificate includ neasigurarea temperaturii minime prevăzute în legislație și contracte, probleme la sistemele de distribuție a agentului termic, precum și lipsa notificărilor privind modificarea tarifelor.

OSZAR »