Amenzi usturătoare pentru o fermă avicolă din județul Galați. Ce au descoperit comisarii Gărzii de Mediu

O fermă avicolă din localitatea Tuluceşti, județul Galați, s-a trezit cu vizita inopinată a inspectorilor Gărzii de Mediu, care au constatat abateri grave privind regimul de funcționare al unității.
Comisarii au acționat în baza unei sesizări și au pus în aplicare legislația de mediu în vigoare.
„Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi au desfăşurat un control neplanificat, ca urmare a unei sesizări primite, la o unitate economică din satul Şiviţa, comuna Tuluceşti, care desfăşoară activităţi de creştere intensive a păsărilor.
În urma verificărilor, au fost identificate neconformităţi semnificative, printre care:
- funcţionarea fără autorizaţie de mediu pentru o instalaţie cu impact major asupra mediului;
- executarea de lucrări de modernizare şi extindere fără obţinerea acordului de mediu;
- utilizarea unor documente incomplete pentru transportul deşeurilor rezultate din activitate.
"Operatorului i-au fost stabilite măsuri cu termene ferme pentru remedierea deficienţelor şi respectarea obligaţiilor de mediu", transmit reprezentanții instituției.
Pentru abaterile constatate, s-a dispus aplicarea:
- unei amenzi de 150.000 lei pentru desfăşurarea activităţii fără autorizaţie de mediu,
- unei amenzi de 50.000 lei pentru realizarea lucrărilor fără acord de mediu,
- unui avertisment pentru completarea necorespunzătoare a formularelor de transport a deşeurilor.
De asemenea, au fost dispuse două măsuri complementare, respectiv suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate şi desfiinţarea lucrărilor executate fără act de reglementare, precum şi aducerea terenului la starea iniţială.