Video Zelenski: Mulțumesc lui Dumnezeu că a apărut România inteligentă și Klaus Iohannis m-a ajutat
România a ajutat Ucraina să supraviețuiască în timpul blocării exporturilor agricole de către Polonia, a declarat președintele Volodimir Zelenski, care i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru ajutor, scrie Interfax.
George Simion a plecat în Polonia, la mitingul candidatului naționalist la președinție Karol Nawrocki. Donald Tusk: „Rusia se bucură”
Zelenski îi pune lui Putin o condiție pentru a accepta negocieri directe între Ucraina și Rusia, la Istanbul
Ce spune George Simion despre interdicția de a intra în Ucraina și Republica Moldova
Alegeri prezidențiale 2025, turul 1: Generația Z are pretenții mari de la politiceni. Numărul tinerilor care merg la vot, în creștere
Klaus Iohannis a votat: „Sper să fie o zi bună pentru România”
Destinații de vacanță fără aglomerație pentru 1 mai. Ce poți face dacă ajungi în Brașov, Iași, Timișoara sau Târgu Jiu
Una dintre mașinile folosite de Papa Francisc la vizita din 2019 în România, donată bolnavilor din Timiș
Pregătiri pentru sezonul estival pe litoral. Nouă din 10 locuri de cazare în Vama Veche, ocupate în vacanța de 1 mai
Paștele în Ungaria vs Paștele în România. Cât costă și ce oferă stațiunile balneare din cele două țări
„Mulțumesc lui Dumnezeu că a apărut România inteligentă și că președintele României Klaus Iohannis m-a ajutat. A ajutat fermierii noștri să supraviețuiască. Și nici pentru el nu a fost ușor, a avut proteste. Dar cred că a arătat luciditatea unui om puternic care a spus: „În primul rând sunt valorile, apoi sunt prețurile”, a spus Zelenski, într-o conferință de presă.
Președintele a menționat că acum există un nou guvern în Polonia și și-a exprimat speranța că problema blocării exporturilor de cereale va fi rezolvată.
„Am avut contact cu președintele Duda, el m-a felicitat cu ocazia sărbătorilor noastre importante și invers - m-am îndreptat către el. Am normalizat această relație. Cred că noul guvern va debloca toată această blocadă. Este artificială”, a spus el.
După cum a remarcat Zelenski, „nu poți politiza problema cerealelor atunci când totul este blocat”.
„Din aprilie până în septembrie a fost foarte greu, am pierdut sute de milioane de dolari, am pierdut o parte din recoltă, am pierdut în fiecare zi. Și în fiecare zi fermierii noștri mă întrebau: „Câmpurile noastre sunt minate, cum putem măcar să scoatem ceva?” Și asta s-a întâmplat și am început să pierdem relațiile politice”, a spus Zelenski.
În același timp, el și-a exprimat recunoștința poporului polonez pentru sprijinul acordat Ucrainei.
„Dar ați înțeles: nu sunt un fel de ticălos, apăr interesele țării mele în timpul războiului. Am spus: doar să scoatem grânele, nu ne-au lăsat să le scoatem. Și a fost greșit. Este pur și simplu greșit”, a mai spus Zelenski.
Prim-ministrul ucrainean, Denis Șmîhal, a declarat recent că prin România trec în prezent 70% din cerealele exportate de Ucraina.
„Parteneriatul nostru este larg şi cuprinzător. Apreciem măsurile luate de România cu privire la aspecte financiare, sancţiuni. Cooperarea pe partea de logistică este deosebit de importantă, asigurăm coridor de transport pentru exportul Ucrainei. În prezent, 70% din cerealele noastre se exportă prin România. Astfel, Ucraina continuă să fie un garant al securităţii alimentare globale”, a spus prim-ministrul Ucrainei.
Acesta a mulţumit și pentru susţinerea României pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană şi s-a arătat încrezător că ţara sa va face parte, în curând, din familia naţiunilor europene.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News