Live

Medvedev lansează un tir de amenințări pentru Kiev și aliații acestuia. „Pe Ucraina o așteaptă capitularea necondiționată”

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev Foto: Profimedia

Fostul preşedinte rus şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că Ucraina va trebui "să se predea necondiţionat" în cazul în care ar renunţa la un acord de pace cu Rusia, în conformitate cu "realitatea de pe teren", potrivit EFE, preluată de Agerpres. Mai mult decât atât, cu câteva zile în urmă, el amenința că eșuarea negocierilor poate duce la declanșarea unei etape și mai teribile a războiului.

"În cazul în care respinge pacea, pe Ucraina o aşteaptă capitularea necondiţionată, iar mulţi din Rusia preferă această opţiune", a afirmat Medvedev într-un discurs rostit la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, care a fost difuzat de televiziunea de stat.

Rusia este pregătită pentru negocieri de pace, dar insistă asupra faptului că acestea trebuie să ţină seama de circumstanţele actuale, a spus el, făcând referire la anexarea a patru regiuni ucrainene în 2022.

În acelaşi timp, responsabilul rus a afirmat că predarea necondiţionată a Ucrainei este o "formulă de pace" care "există şi în dreptul internaţional".

Cu toate acestea, fostul preşedinte rus, cunoscut pentru declaraţiile sale controversate pe reţelele de socializare, a asigurat că "există o nevoie urgentă nu numai de negocieri", ci şi de elaborarea unor proceduri care să garanteze o "pace durabilă".

"Prin urmare, sunt necesare garanţii juridice internaţionale pe termen lung pentru a elimina cauzele profunde ale conflictului şi pentru a preveni repetarea acestuia", a subliniat el.

„Noi arme și noi participanți”

Într-o postare pe rețeaua de socializare X din 17 mai, Medvedev scria că „toți dușmanii Rusiei care emit ultimatumuri de negociere ar trebui să-și amintească un lucru simplu: negocierile de pace nu duc întotdeauna la încetarea ostilităților. Negocierile eșuate pot duce la declanșarea unei etape mai teribile a războiului, cu noi arme și noi participanți”, invocând, astfel, implicarea altor actori în conflict.

Totodată, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat impunerea de „termene artificiale” pentru negocierile de pace între Moscova şi Kiev.

„Încercarea de a crea un calendar artificial pentru dialog, presiunile, ultimatumurile, ameninţările, şantajul, alimentarea tensiunilor prin intermediul media controlate de grupuri de putere occidentale sau crearea unei agitaţii nesănătoase sunt absolut contraproductive”, a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Etapele viitoare ale negocierilor cu Kievul vor depinde de realizarea a ceea ce părţile au convenit la 16 mai la Istanbul, a spus reprezentanta diplomaţiei ruse. 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a terminat! ”Cea mai frumoasă actriță de la Hollywood” a confirmat că a anulat nunta și că a pus capăt relației

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Centrala Zaporojie nu poate fi repornită: AIEA avertizează asupra lipsei condițiilor de siguranță nucleară

Crește numărul rușilor care vor pace cu Ucraina. Sondaj publicat după discuțiile de la Istanbul

Kremlinul trage iar de timp. Peskov: „Ar fi greșit să așteptăm decizii rapide privind războiul”

Trimisul lui Putin la Londra a asigurat guvernul britanic de faptul că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru Regat: Nu avem intenţii

Partenerii noștri

OSZAR »