Live

Cum se vor desfășura filmările și spectacolele. Actorii trebuie să stea departe unii de ceilalți și vor fi testați

Data publicării:
Foto: GettyImages

Spectacolele în aer liber, cum ar fi cele de teatru sau stand-up ar putea fi reluate, de la începutul lunii viitoare. Potrivit ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, evenimente cu maximum 400 de oameni ar putea fi organizate din nou, de la 1 iunie, în „varianta optimistă”, potrivit Digi FM.

Ministrul a precizat că a discutat cu premierul Ludovic Orban, care ar fi arătat deschidere spre această propunere.

Chiar azi am avut o întâlnire cu premierul și cu mediul artistic, unde am discutat aspectul permiterii reluării spectacolelor, într-o primă fază doar în aer liber. Varianta optimistă este începutul lunii iunie, în cazul în care cifrele evoluează pozitiv”, a spus ministrul.

Sunt niște norme clare, inclusiv în cazul permiterii reluării filmărilor pentru producții cinematografice: evitarea oricărei apropieri între personaje, testarea actorilor înainte de fiecare spectacol, publicul să respecte distanțarea socială. Spectacolele în aer liber vor fi organizate într-un spațiu clar delimitat, astfel încât să existe un control asupra numărului de participanți. Azi am discutat de cifre între 300 și 500 de spectatori, a mai spus Gheorghiu.

Cât privește marile festivaluri, cum sunt Untold sau NeverSea, acestea vor rămâne deocamdată interzise, urmând să fie și ele reluate de îndată ce numărul cazurilor de coronavirus va scădea simțitor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A murit Cristina Deleanu, actriță de teatru și film

Festivalul de la Cannes îşi arată sprijinul pentru Ucraina prin proiecţia a trei filme în prima zi a evenimentului

Un spectacol de teatru cu Mihai Mălaimare a fost anulat la Iaşi, după ce actorul a făcut o remarcă extremistă pe Facebook

La un pas de tragedie la un concert Lady Gaga cu peste 2 milioane de spectatori. Poliția a dejucat un atentat cu bomba

Partenerii noștri

OSZAR »