Studiu. Legătura dintre prăjituri şi Alzheimer 

Data publicării:
leucemie cercetatori

 

Cercetătorii americani de la Şcoala de medicină Mount Sinai din New York au descoperit o legătură între anumiţi compuşi chimici regăsiţi în carnea şi ouăle prăjite, dar şi în unele prăjituri, biscuiţi şi produse de patiserie, şi unii markeri ai maladiei Alzheimer, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Astfel, cercetătorii au afirmat că reducerea consumului de alimente prăjite ar putea împiedica apariţia acestei afecţiuni de temut şi chiar ar putea contribui la recuperarea memoriei afectate de Alzheimer, în condiţiile în care medicamentele curente au aplicabilitate limitată.

Oamenii de ştiinţă americani au studiat îndeaproape produşii finali de glicozilare avansată (AGE), care se formează când grăsimile, proteinele şi zahărul sunt tratate termic la temperaturi înalte - aceşti produşi fiind regăsiţi în niveluri înalte în şuncă, pizza, cârnaţi şi burgeri.

Alimentele prăjite, dar şi cele preparate pe grătar, sunt dăunătoare în această privinţă, spre deosebire de alimentele preparate prin fierbere.

Cercetătorii au urmărit evoluţia unui grup de cobai hrăniţi cu alimente ce conţineau niveluri de AGE comparabile cu cele regăsite în dieta obişnuită în societatea occidentală. În paralel, cercetătorii au urmărit un grup hrănit cu alimente ce conţineau doar jumătate din aceşti compuşi.

Aportul de calorii era acelaşi, însă doar cobaii ce aveau o dietă bogată în AGE aveau probleme de memorie, învăţare şi coordonare, pe măsură ce înaintau în vârstă.

Cobaii respectivi produceau, de asemenea, mai puţine proteine antiîmbătrânire, iar creierul lor conţinea beta-amiloizi, proteine considerate markeri ai maladiei Alzheimer.

Rezultatele experimentelor pe oameni au fost la fel de surprinzătoare. Testele efectuate asupra unui grup de persoane în vârstă, sănătoase, au arătat că doar persoanele cu niveluri crescute de AGE în alimentaţie aveau pierderi de memorie mai accentuate în lunile ulterioare efectuării studiului.

Deşi este nevoie de studii suplimentare, cercetătorii afirmă că renunţarea la alimentele prăjite, dar şi la alimentele procesate şi la produsele de patiserie, ar putea contribui la îmbunătăţirea performanţelor mentale şi ar putea combate maladia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Judeţul cu cea mai vizitată staţiune montană din România. Turiştii străini adoră acest loc, se simt ca în...
Digi FM
Irinel Columbeanu, fericit că fiica lui vine să-l viziteze: "Cea mai mare dorință a mea e să o văd pe Irina...
Pro FM
Soția lui Jorge, impecabilă în costum de baie, la 52 de ani. Are și forme voluptoase, și pătrățele pe abdomen
Film Now
Sofia Vergara, topless la piscină: „Vara a sosit!”. Fanii au reacționat rapid: „Cum să ai 52 de ani și să...
Adevarul
Atenție la noua înșelătorie care a luat cu asalt 2025: Cum îți pot fi furate datele fără să-ți dai seama
Newsweek
Fructele pline de antoxidanți care curăță colonul și cresc în copaci. Îți fac limba neagră
Digi FM
Ion Iliescu ar putea avea cancer la plămâni: „Este un ghinion teribil să faci așa ceva după o viață fără...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată și ce face Lily-Rose Depp, fiica lui Johnny Depp. La 26 e de o frumusețe răpitoare
UTV
Raluka, copleșită de emoții după ce a cântat imnul României în fața a 45.000 de spectatori: „Nu mai știam cum...
OSZAR »